fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Seara Nikos Kazantzakis la Libraria Humanitas de la Cismigiu

Miercuri, 28 ianuarie, ora 19, va asteptam la Libraria Humanitas de la Cismigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) alaturi de Excelenta Sa domnul Nikolaos Karalekas, consulul Republicii Elene in Romania, Elena Lazar, editor si traducator, conf. univ.dr. Tudor Dinu si Elisabeta Lasconi, critic literar, pentru o seara dedicata scriitorului grec Nikos Kazantzakis si romanului Capitanul Mihalis. Libertate sau Moarte, recent aparut la Editura Humanitas Fiction. Intalnirea va fi moderata de Denisa Comanescu, director general Humanitas Fiction.

„Cand am inceput, acum, la batranete, sa scriu Capitanul Mihalis, scopul meu ascuns a fost acesta: sa salvez, imbracand-o in cuvinte, privelistea lumii asa cum au creat-o ochii mei de copil. Si cand spun privelistea lumii vreau sa spun privelistea Cretei.” (Nikos Kazantzakis)

Alaturi de Viata si peripetiile lui Alexis Zorbas, Hristos rastignit din nou si Ultima ispita a lui Hristos, Capitanul Mihalis. Libertate sau Moarte ramane una dintre cele mai cunoscute opere ale scriitorului cretan. In 1889, in satul-fortareata Megalo Kastro (astazi Iraklion, orasul natal al lui Kazantzakis), viata comunitatii – furnicar pitoresc si pestrit de greci si turci traind laolalta, zdruncinat la rastimpuri de cutremure de pamant si leganat, in rest, de valurile marii si de briza – este ritmata de inclestarile violente dintre rezistenta antiotomana (cetele neinfricatilor „capitani“ crestini – capetenii ale comunitatilor cretane) si turcii mereu pusi pe macel si distrugeri.

Se perinda pe scena romanului marinari, negustori, proprietari de pravalii si taverne, preoti si calugari, clopotari, invatatori, doctori, batrani capitani veterani, copii care se pregatesc sa ajunga si ei barbati de arme neinfricati, gospodine, smintiti si caraghiosi ai satului, bei, cadane si pasale. Iar dintre figurile brave de palicari, cea al carei crez si strigat de bataie, „Libertate sau Moarte!“, rasuna aprig este a capitanului Mihalis (posibila intruchipare a tatalui scriitorului, Mihalis Kazantzakis) – erou asemenea celor din Grecia epopeilor homerice.

„Capitanul Mihalis este lumea intreaga. Este scris din inima, din spirit, din suflet, din rarunchi, cu forta si cu umor patrunzator. Este o lucrare de Maestru.“ (Saturday Review)

Nikos Kazantzakis (1883–1957) s-a nascut la Iraklion, in insula Creta, unde a fost si inmormantat. intre 1902 si 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, si-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. S-a bucurat de celebritate ca nici un alt autor grec, detinand recordul de traduceri: in peste 100 de tari. A fost nominalizat in mai multe randuri la Premiul Nobel. A primit, in 1956, la Viena, Premiul pentru Pace.In jumatatea de secol daruita literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie (Odiseea. O continuare moderna, 1938, contine 33 333 de versuri), proza – Viata si peripetiile lui Alexis Zorbas (1946), Hristos rastignit din nou (1948; Humanitas Fiction, 2008), Ultima ispita a lui Hristos (1955; Humanitas Fiction, 2011), Capitan Mihalis (1953) –, dramaturgie, lucrari de memorialistica – intre care volumul autobiografic Raport catre El Greco (1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de calatorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (19261927; Humanitas, 2013) –, eseuri si traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.).

Comunicat de presa Editura Humanitas

seara-nikos-kazantzakis

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Reduceri de minim 25% la toate cartile din categoria "Stiinte umaniste"

Next Article

Invata sa scrii sau sa ilustrezi o banda desenata

Related Posts

Total
0
Share