Sefarad, de Antonio Munoz Molina

Antonio Munoz Molina este mai puţin cunoscut cititorilor din întreaga lume decât ar merita opera sa de excepţie. Tocmai de aceea propunem cartea Sefarad, o lectură memorabilă, esenţă stilizată a perspectivei unei plaje minunate văzute prin ochii unui imigrant ilegal aflat pe o barcă şubredă într-o noapte rece: „Contemplarea estetică este un privilegiu, dar uneori o minciună”.

sefarad

Carte publicata in 2008 la Editura Curtea Veche
Numar pagini: 448
ISBN: 978-973-669-683-1

Avem aşadar în faţă o „nuvelă a nuvelelor”, un mix senzaţional de 17 povestiri, în care se vorbeşte atât despre război, despărţire, violenţă politică, exil, cruzime umană, crimă, sacrificiu, expulzare, tortură şi moarte, cât şi despre nostalgie, dragoste şi aşteptare. Inspirată din diaspora sefarazilor, ce au fost forţaţi să părăsească Spania în 1492 (cuvântul „sefarad” înseamnă, în ebraică, Spania), de holocaust şi epurările staliniste, cartea trece neîncetat de la trecut la prezent, ecocând oameni reali sau fictivi, cum ar fi de pildă Evghenia Ginsburg, care se află într-un tren spre Gulag. Sefarad devine astfel o reţea de destine şi amintiri aflate sub semnul aceluiaşi punct central: lagărele de exterminare şi felul în care au marcat destine.

Ca orice reţea, Sefarad este o vastă interconectare, internă şi externă. Călătoriile celor expulzaţi din Spania medievală sunt legate de cele spre Auschwitz, fiind urmărite în paralel şi „mişcările” interne, dinspre localităţile mici spre cartierele din capitala Madrid. Personaje memorabile călătoresc sau pur şi simplu fug, precum Kafka, aflat într-un tren de noapte de la Viena la Praga, un apropiat al lui Stalin, Willi Münzenberg, care aleargă din calea sovieticilor şi a naziştilor, dispăruţii în război sau „pierduţii” în Argentina, cu toţii siliţi de împrejurări, persecutaţi de vremuri, goniţi de prigoana împotriva minorităţii căreia îi aparţin.

Molina amestecă fabulos ficţiunea cu realitatea, pentru a o întări pe cea de-a doua. Scrie despre memorie şi despre felul în care aceasta se suprapune sau creează conexiuni, prin fragmente dramatice. Evocă drame pentru a nu lăsa amintirile să pălească şi făcându-le în acest fel apel la lecţiile istoriei.