Joi, 26 februarie, de la ora 19:30, cu ocazia lansarii celui de-al patrulea volum semnat de Iv cel naiv ilustrat de Vali Petridean, Libraria Carturesti Carusel gazduieste “o jumatate de ora de naivitate”: un scurt poetic performance susținut de Ana-Maria Carablais, Adriana Moca, Anda Saltelechi, Dana Voicu, Teodora Calagiu Garofil, și Liviu Cheloiu.
Despre carte:
„16 poezii de iubire pe care mi le-aş fi scris mie dacă aş fi fost tu” este un volum care se citeşte în doi. Sau, cum au numit-o autorii, o „carte de citit cap în cap.” Dacă aveaţi nevoie de încă o dovadă că poezia aduce îndrăgostiţii împreună, aceste 16 poeme vă pot fi de folos. Fiecare dintre ele este tipărit astfel încât să poată fi citit în acelaşi timp de o pereche de îndrăgostiţi.
Incluse în cel de-al patrulea volum semnat de Iv cel Naiv şi ilustrat de Vali Petridean, cele 16 poezii ar putea fi 16 prilejuri de apropiere după o ceartă furtunoasă; sau 16 momente numai ale voastre în aglomeraţia de la metrou; sau 16 dovezi că, oricât de complicată e iubirea, poezia o poate face limpede preţ de câteva versuri.
De făcut cadou, de luat în vacanţă, de păstrat pe noptieră, de deschis atunci când vă e dor de jumătatea voastră mai bună, „16 poezii de iubire pe care mi le-aş fi scris mie dacă aş fi fost tu” îşi aşteaptă continuarea în poveştile voastre.
”Jumătate de oră de naivitate” este un preview la “Ora de naivitate”, spectacol caritabil care strange fonduri pentru Irina Macarie, o fetiţă de 1 an şi 3 luni, care suferă de o boală genetică foarte rară şi are nevoie de transplant de ficat, având deja ciroza hepatică. Fiind atât de mică, la noi în ţară nu se poate efectua această procedură. Astfel, costurile în altă ţară ajung până la 200.000 de euro. Manifestul nostru pentru ajutarea Irinei il gasiti aici.
“Ora de naivitate” va avea loc pe 1 martie, de la ora 18:00 la Godot Cafe Teatru iar pretul recomanda de intrare la spectacol este de 30 de lei.