Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr

Toată lumina pe care nu o putem vedea În jurul nostru, în toate timpurile şi în toate societăţile, pulsează poveşti extraordinare care nu aşteaptă decât să fie captate. Şi cum ne mai plac poveştile de esenţă tare!

În Toată lumina pe care nu o putem vedea, Marie-Laure este fetiţa iubită a unui angajat al Muzeului de Istorie Naturală din Paris. Este condamnată la orbire, lucru care se şi întâmplă când micuţa are doar şase ani. Tatăl iubitor, tâmplar de meserie, îi construieşte un Paris în miniatură şi în acest fel copilul călătoreşte cu ochii minţii prin Jardin des Plantes, orientându-se abstract printre străzi şi arbori, memorând rutele şi „deosebind” aromele florilor.

În paralel, un băieţel orfan din Germania nazistă, Werner, are o uluitoare abilitate de a repara radiouri. Nu trece mult şi autorităţile îl „dibuiesc” şi îl formează într-o şcoală dură pentru a le fi de folos în sistemul de comunicaţii.

Apoi vine şi ziua în care naziştii năpădesc Parisul, iar Marie şi tatăl ei se refugiază la o rudă excentrică din Saint-Malo. Copilul orb „învaţă” şi acest orăşel, graţie unei machete. Dar istoria sângeroasă a celui de-Al Doilea Război Mondial îi ajunge din urmă – tatăl fetei ajunge într-un lagăr din Germania, iar fetiţa… se alătură Rezistenţei! Acolo, în casa unchiului, ajunge, printr-un concurs de împrejurări, şi Werner, pentru a transmite mesaje spre Europa centrală şi Rusia. Iar aventura are o tuşă în plus: tatălui Mariei i-a fost încredinţată spre păstrare o piatră preţioasă după care aleargă şi al treilea Reich, şi Aliaţii: „Marea de foc”.

Documentată cu minuţiozitate, precisă ca o relatare jurnalistică, lesne de urmărit de către cititor graţie frazelor scurte şi concise, Toată lumina pe care nu o putem vedea, carte care a fost distinsă cu Premiul „Pulitzer” în anul 2015, este mai presus de toate o poveste minunată despre a trăi pentru a învinge şi nu doar pentru a supravieţui. Personajele îşi depăşesc condiţia în pofida unei monstruozităţi planetare care le vântură, dar nu le anihilează, le dezechilibrează, dar nu le pot înrobi. Chiar dacă Werner va fi ucis la un moment dat, moştenirea lui este o aură albă într-o evoluţie întunecată care îşi caută ispăşirea. Şi el devine acea lumină invizibilă parte a unui întreg care a scos omenirea la liman acum şapte decenii. Pagina cu pagină, detaliu cu detaliu, efect cu efect, tot mai adânc pătrundem în felul de neînduplecat în care Werner, Etienne, Marie-Laure sau Jutta reuşesc să iasă chiar şi la lumina care nu se poate vedea…