Ultima scrisoare de dragoste, de Jojo Moyes

Ultima scrisoare de dragoste Undeva, cândva (1960), Jennifer Stirling se trezeşte într-un spital şi nu-şi poate aminti nimic; nici tragicul accident care a adus-o în starea aceea, nici familia, nici soţul, care pare un străin oarecare, nici măcar cine este şi de unde vine. Mintea ei este „albă”. Resemnată oarecum, se întoarce acasă cu bărbatul care îi este alături şi încearcă să-şi reconstruiască un soi de viaţă în care, nici ea nu ştie de ce, nu crede. Ceva nu este în regulă, ceva lipseşte, undeva în subconştient, Jennifer simte că există ceva mai mult, o tulburare opacă, o nelinişte seacă şi constantă, gestionată literar cu multă iscusinţă de Moyes. Starea este confirmată cumva în ziua în care găseşte o scrisoare de dragoste care îi este adresată, semnată „B”, prin care misteriosul semnatar îi cere să-şi părăsească soţul şi să-şi urmeze inima. Revelaţie: a avut o inimă. Şi pasională pe deasupra, implicată într-o poveste care urma să-i schimbe viaţa.

Patru decenii mai târziu, jurnalista Ellie descoperă, la rându-i, misiva enigmatică în arhivele uitate ale ziarului. De ce devine obsedată de istoria din spatele ei? Pentru că are o carieră în declin, pentru că viaţa ei personală este o ruină, pentru că se simte goală pe dinăuntru şi are nevoie de un influx major, psihic şi afectiv, pentru a se relansa ca persoană şi ca profesionist. Aşadar, momentul este perfect pentru enigma care îi accelerează pulsul.

Moyes balansează cititorul între acuţii ani 1960 şi ardenţii ani ai prezentului, conducând naraţiunea cu apeluri la memorie, cu amintiri-surpriză, care aduc a revelaţii, cu paralele între vieţile celor două personaje principale, cu deliciile unei investigaţii de felul acelora care atrag cititorii ca un magnet: cele romantice, iubirile secrete care bântuie istoria omenirii de când se ştie. Autoarea reuşeşte chiar să justifice într-un fel infidelitatea lui Jennifer, soţie amnezică prinsă într-o căsnicie cu un om care nu-i „spune” nimic, în condiţiile unei societăţi care nu le permitea femeilor mare lucru şi care este greu de imaginat astăzi, în epoca tuturor libertăţilor. Dar asta nu înseamnă că rezolvarea situaţiei lui Ellie este mai simplă. De fapt, libertatea nu este niciodată simplă, întrucât oamenilor le este mai uşor să fie nefericiţi când pot da vina pe sisteme, guverne, reguli, autorităţi. Când trebuie să dai vina doar pe tine pentru eşec, lucrurile se complică…

Scrisă fermecător, pasională, atractivă, plină de toate calităţile care îi captivează pe cititorii convinşi că iubirea învinge totul, Ultima scrisoare de dragoste izbuteşte să fie mai mult decât o „romance”; cartea recompensată cu titlul de romanul de dragoste al anului 2011 de către Asociaţia britanică de profil este o incursiune în sufletul omenesc (să nu uităm că este implicat şi un soţ care n-a greşit cu nimic şi care nu ştie că urma să fie „victimă colaterală”…), bine condimentată cu o investigaţie jurnalistică de bună calitate şi încheiată cu un final bulversant, pe care „Bookuria” vă lasă să-l descoperiţi…