fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Uși, ferestre și alte proze, de Dorin David

Uși, ferestre și alte prozeUși, ferestre și alte proze este o culegere de povestiri scurte ca dimensiuni dar incitante din punct de vedere al subiectelor abordate. Suspansul, misterul și supranaturalul alcătuiesc ingredientele principale ale povestirilor lui Dorin David, ingrediente pe care acesta le combină în mod inspirat, reușind astfel să își captiveze cititorii de la prima și până la ultima pagină.

Influența filosofiei și a istoriei religiei asupra autorului este vizibilă în povestiri ca „Amicul meu” sau „Jurnalul pierdut”, în care este evocată, atât direct cât și indirect, figura lui Ioan Petru Culianu. În „Amicul meu” este vorba despre un profesor universitar care ajunge faimos în Statele Unite, dar devine paranoic după ce mai multe persoane susțin că scrierile sale ar demonstra o reîncarnare petrecută în secolul XIX. Profesorul neagă această teorie și se consideră urmărit. Va dispărea definitiv în scurt timp, autorul anunțându-ne complice că știe unde se află, dar a promis că nu va dezvălui secretul. „Jurnalul pierdut” schițează traiectul unui prețios jurnal interbelic al cărui posibil autor ar fi Mircea Eliade. Jurnalul este considerat pierdut, până când apare în condiții destul de neclare în România comunistă și este expediat, cu mari riscuri, peste graniță. Finalmente, jurnalul va ajunge în Statele Unite, la Ion Petru Culianu, dar noul proprietar nu se va bucura prea mult timp de el: va fi asasinat în scurt timp, în cadrul unei operațiuni orchestrată de către Securitate. Povestirea se încheie cu promisiunea căutării jurnalului de către un tânăr istoric al religiilor pentru a-i face public conținutul.

Alte povestiri interesante sunt „City Power”, „Deșertul” sau „Expediția”. Prima descrie evoluția unui joc pe calculator constând într-un oraș aflat în permanentă expansiune, a cărui rezidenți pot dezvolta diferite tipuri de parteneriate care să le asigure succesul profesional sau emoțional. „Oricine îşi putea construi o casă sau un car­tier, o fabrică sau chiar un business empire, în funcţie de abilităţi şi răbdare. Dar nimic nu se compara cu a făuri personaje, bărbaţi şi femei pe care să‑i urmăreşti de‑a lungul vieţii lor veşnic tinere şi să‑i pui în relaţii diverse, de afaceri sau de prietenie şi de iubire. Iniţial, în CityPower, regulile erau simple: fiecare avea un kit de start, adică avea un anumit număr de puncte pe care şi le putea cheltui pe clădiri, afaceri etc., şi putea crea un anumit număr de personaje. Dacă punctele creş­teau – din afaceri înfloritoare, din diverse vînzări pe care le făceai altor jucători, inclusiv imobiliare, din moşteniri sau căsătorii reuşite ş.a. – creştea şi „puterea” deţinută. O altă regulă era că în CityPower nu existau arme şi violenţă. Dar, mai ales, nu existau suferinţa, boala, bătrîneţea şi moartea” (pp. 26-27). Lucrurile au luat însă o turnură neprevăzută. Un personaj de succes al jocului a dispărut, ceea ce era practic imposibil. Când a reapărut, nu mai era interesat de afaceri sau de femei frumoase, ci de emancipare de sub tutela oamenilor. Va câștiga treptat tot mai mulți adepți, iar revoluția virtuală va avea succes. „Şi pentru că noi ne‑am creat personajele perfecte, veşnic tinere şi nemuritoare, e clar că în faţa lor omenirea nu a avut nici o şansă. Dar n‑ar fi trebuit să se întîmple aşa ceva: noi îi făcusem nonviolenţi” (p. 29).

„Deșertul”  prezintă aventura unui tânăr pasager al unui avion care este prea timid pentru a aborda o domnișoară atrăgătoare din apropierea sa, rezumându-se la a-i zâmbi și a construi diferite scenarii fanteziste menite să îi capteze atenția. Imaginația hiperactivă a tânărului se va dovedi foarte utilă, în sensul cinic al termenului: avionul se va prăbuși într-un deșert, dar acesta va reuși să ajungă la o oază, convins fiind că a beneficiat de ajutorul domnișoarei, care la rândul său reușise să supraviețuiască. După cele câteva zile necesare pentru a se întrema cât de cât, tânărul află cu stupoare că Maria, noua sa muză, nu reușise să se salveze.

În „Expediția”, un licean dornic de ascensiuni pe munte, spre îngrijorarea părinților săi, care îl înscriu mai întâi la un curs pregătitor de trei ani, pornește împreună cu doi prieteni pentru a escalada munții Făgăraș. După un început promițător, sunt atacați de un urs. Într-un gest altruist, Petru Pavel, protagonistul povestirii, distrage atenția ursului, permițându-le celor doi prieteni să se salveze. Este atacat, leșină, iar când se trezește ursul dispăruse. Bucuros, pornește în căutarea celor doi prieteni. Nu îi va mai întâlni niciodată, aa cum nici ei nu îl vor mai întâlni pe el, chiar dacă l-au căutat zile întregi cu ajutorul salvamontiștilor și a numeroși voluntari.

Volumul mai conține multe alte povestiri memorabile cum ar fi „Ușa”, „Insomnia”, „Povestirile” sau „Noaptea”. Nu am să mai intru în amănunte, lăsând cititorului posibilitatea să le descopere și să se bucure de ele personal.

Cronică de Emanuel Copilaș

Emanuel Copilaș este lector doctor la departamentul de Științe Politice din cadrul Universității de Vest, Timișoara. Autor de cărți și articole în diferite volume colective și reviste de specialitate, Emanuel Copilaș este colaborator ocazional al revistelor Observator Cultural, Cultura, Timpul, și al platformei Criticatac.

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
drum intrerupt

Lnasare de carte: Drum intrerupt. De la Portile de Fier pana la Muntele Athos de Patrick Leigh Fermor

Next Article
foamea

Foamea, de Knut Hamsun

Related Posts

Total
0
Share