• Home
  • Despre noi
  • Consiliem cu bookurie…
  • Contact

Bookuria.info

  • Bookuria news
    • Eveniment
    • Lista Anutei
    • E-Bookurii
    • BookQuizz
    • Cartile copiilor
    • Manuale si rechizite scolare
    • Bookjobs
    • Facebookuria
  • Recenzii
    • Lecturi fundamentale
  • Promotii carti
  • Bookinterviu
  • Inserturi
  • Bookoncurs
  • Black Friday 2019

Valea minunilor, de Amy Tan

Black Days la Elefant - Reduceri de pana la 90% Vezi Reducerile!

O scriitoare americană de origine chineză îşi propune din nou să reflecte pe de o parte complicatele relaţii mamă-fiică, iar pe de altă parte relaţia „cu năbădăi”, mai exact cu aceese ba de respingere violentă, ba de romanţare exagerată, dintre două naţiuni uriaşe. Valea minunilor pune, aşadar, în faţa cititorului, teme ca identitatea chino-americană, oprimarea femeilor în lumea chineză tradiţională şi abandonul familial.

  • valea minunilorCarte publicata in 2015 de Polirom
  • Cumpara de aici la cel mai bun pret
  • Colectia BIBLIOTECA POLIROM.Actual
  • Traducator: Ana-Maria Man
  • Format: 130×200
  • Tip coperta: Brosata
  • Numar pagini: 592
  • ISBN: 978-973-46-4739-2

Eroina Violet este fiica unei matroane americane şi a unui pictor. În faţa femeilor uşoare şi a servitorilor care o înconjoară în anii copilăriei în bordelul pe care mama ei îl patronează în Shanghai, fetiţa se consideră americană; deci, superioară. În aceste condiţii, şocul descoperirii că tatăl ei este chinez este enorm. Mai târziu, mama pleacă în Statele Unite în căutarea unui fiu pierdut, lăsându-şi în urmă fiica dezorientată, care devine – ce altceva? – curtezană. Naraţiunea curge între o emblemă a libertăţilor, California, şi una a constrângerilor şi a vieţii de coşmar, coasta de est a „Chinei profunde”.

Acestea sunt cele două culturi şi două puncte geografice în care evoluează două personaje feminine în căutarea identităţii. Pe de o parte Lucia, mama Violetei, şi-a conceput „afacerea” din Shanghai după ce a fost abandonată de iubitul chinez pe care îl cunoscuse în California şi pe care îl urmase în China. Acolo a descoperit că iubita americană şi însărcinată a unui localnic nu este tocmai mireasa ideală pentru o familie tradiţionalistă chineză. Amărăciunea din propria existenţă se răsfrânge asupra relaţiei femeii cu fructul pasiunii eşuate, astfel încât cele două sunt doar puţin mai mult decât două străine una faţă de cealaltă.

Cartea Valea minunilor este o incursiune în lumea curtezanelor chineze de la începutul secolului trecut. Deşi există similitudini cu celebra poveste „Memoriile unei gheişe”, în cazul autoarei Amy Tan personajele sunt mult mai vizibil în căutarea stării de bine şi mult mai puţin pasibile de a o găsi sau a o fructifica.

În calitate de tânără curtezană, Violet îşi asumă identitatea chineză şi are primii clienţi chinezi; dar apoi se căsătoreşte cu un american, fiind la fel de imposibil de acceptat de familia acestuia cum fusese şi mama ei de familia iubitului chinez. În fine, titlul cărţii provine de la o serie de lucrări de pictură pe care tatăl ei le realizase cândva şi care imaginau locul perfecţiunii şi calmului sufletesc.

Romanul Valea minunilor, de Amy Tan poate fi cumparat online de la Elefant / Libris / eMAG

Aug 6, 2015Roxana Ichim Istudor

Distribuie si tu

  • Tweet
  • WhatsApp
Oferte in Libraria online Esteto: mii de carti cu preturi mici Vezi ofertele!
Cina blestemată, de Ismail KadareCâștigătorul Premiului Pulitzer 2014, Sticletele, de Donna Tartt, va fi ecranizat
You Might Also Like
 
Recenzie la cartea Femei care aleargă cu lupii, de Clarissa Pinkola Estés
 
O poveste simpla, plina de candoare şi umor

Leave a Reply Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Roxana Ichim Istudor
August 6, 2015 Recenziile noastreAmy Tan, recenzii, Roxana Ichim
Ultimele Bookurii
  • Lansare de carte: Cetăți, castele și alte fortificații din România, de Radu Oltean
  • 🎄Târgul cadourilor de Crăciun! Super Reduceri pentru Super cadouri
  • Ne spui ce ai vrea să citești și poți câștiga acea carte
  • Ai cont Revolut? Cumperi avantajos de la Elefant!
  • Ascensiunea robotilor, de Martin Ford (Editura Corint, 2019)

elefant.ro%20

libris.ro%20


Lucru în România

Like, like, like :-)
Semne de carte
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Politica de Confidentialitate

Politica de utilizare Cookie-uri

books-express.ro
2012 - 2018 © Bookuria Info.