Verişoara Bette, de Honore de Balzac

Dacă a trecut ceva vreme de când nu aţi mai deschis o carte care să vă facă să râdeţi până la lacrimi şi în acelaşi timp să plângeţi până la capăt, Verişoara Bette, ultimul mare roman al genialului Balzac, este lectura cea mai potrivită. Întreaga umanitate, toate tarele şi calităţile speciei mustesc în această poveste chintesenţă a sufletului uman, uluitoare combinaţie între generozitatea cea mai nobilă şi invidia cea mai sinistră.

Verisoara Bette Balzac a fost unul dintre marii materialişti ai literaturii universale, aspect care i-a păstrat cărţile nu doar într-un ton care le-a ferit de sentimentalisme ieftine, ci şi etern perene, pentru că, nu-i aşa, este oarecum „reconfortant” să vezi că şi în secolul XIX tot banii decideau cine este puternic, frumos sau deştept. Personajele sale, între care verişoara Bette este un amalgam fabulos de ipocrizie, lăcomie şi compasiune, roiesc în jurul ideii de avere, cea care generează poziţia şi bunăstarea şi pentru care nicio lăcomie nu este exclusă. Aşadar, Bette este verişoara comună, urâţică, fată bătrână, a unei baronese care a încercat toată viaţa să-şi sprijine ruda săracă.

Aceasta răspunde cu aparentă umilinţă, bunăvoinţă, amabilitate şi modestie, în acelaşi timp cultivând resentimente monstruoase, care vor ieşi curând la iveală. Pentru că baronul Hulot, ruda sa prin alianţă, este topit după o femeie uşoară, o artistă de mâna a doua. Urzind o adevărată pânză de păianjen, Bette îl „combină” pe baronul afemeiat cu o prietenă a ei, care devine amanta oficială a lui Hulot. Mai mult, soţul acesteia este „ajutat” să delapideze fonduri de la Ministerul Apărării, unde lucrează, astfel încât prăbuşirea familiei Hulot este previzibilă. Dar verişoarei care pare un munte de bunătate nu îi este de ajuns. Şi într-o zi, Bette dă peste un artist polonez muritor de foame, pe care îl salvează nici ea nu ştie de ce. În timp dezvoltă o afecţiune „maternă” faţă de frumosul şi rebelul tânăr, care se însoară însă cu fiica celor doi Hulot, nepoata ei. De aici încolo, ura rudei care-i vede pe cei pe care-i detestă bucurându-se de afecţiunea celui salvat de ea capătă noi valenţe. Îl impinge pe artist în braţele amantei socrului său, spre disperarea tinerei lui soţii. Iar în momentul în care amanta devine însărcinată, toţi aceşti bărbaţi legaţi într-un fel sau altul de schemele incredibile ale verişoarei împietresc de spaimă. Cine este tatăl? Hulot, artistul, parfumierul Crevel? Ce urmează pentru familia care o ajutase atât pe cea care-i fabrica pieirea?

Ca într-un tangaj uriaş, fundamental, soarta familiei Hulot se derulează în funcţie de bani. Când îi au, oamenii aceştia sunt fericiţi. Când nu-i au, se ascund în locuri sordide şi aşteaptă să se schimbe roata norocului. Undeva în culise, ruda săracă are grijă să nu le priască succesul sau, după caz, să nu le fie destul de adâncă groapa în care ajung…