fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

“Visatorul”, de Ian McEwan

Poate nu există visători mai mari decât copiii. Cu excepţii notabile ca Don Quijote (sau poate cine ştie, chiar Einstein, pentru că marile descoperiri trebuie întâi… visate), cei mici sunt cu toţii eroi şi deci visători.

Este şi cazul lui Peter Fortune, băiatul din cartea “Visatorul”, de Ian McEwan, aflat undeva între copilărie şi adolescenţă, care este abordat cu fantezie împrumutată din scrierile lui Jack London şi plasticitatea lui Kafka, într-un ansamblu bine construit şi optim gestionat din perspectiva naraţiunii.

  • visatorulCarte publicata in 2013 la Polirom
  • Cumpara cartea la cel mai bun pret
  • Colectia BIBLIOTECA POLIROM. Junior
  • Traducator: Dana Craciun
  • Tip coperta: Brosata
  • Format: 130×200
  • Numar pagini: 168
  • ISBN: 978-973-46-3805-5

Peter este un tânăr tăcut la suprafaţă şi foarte „vorbăreţ” în interiorul său. Profesorii chiar cred că este cam prostuţ, cu felul lui de a privi în gol, dar nu este altceva decât o imaginaţie extraordinară în spatele unei lumi aparent limitate. Dincolo de aparenţe însă, Peter aleargă cu lupii, se ia la trântă cu uriaşi şi prinde infractori într-o lume de poveste care trăieşte aievea în mintea lui. Acolo are abilitatea de a se transforma în felină, în bebeluş, apoi are câteva momente în care testează neplăcerile vieţii de adult, tot aşa, imaginate.

Toate aceste metamorfoze ascund mesajul autorului; cu fiecare transformare, băiatul experimentează mai bine decât ar face-o o mie de discursuri parentale: devenind pisica familiei „vede” ce aventuri poate aduce viaţa nocturnă, iar din postura de bebeluş realizează de cât de mic poţi fi în comparaţie chiar cu nişte biete jucării. Iar în momentul când îşi face familia „să dispară” îşi dă seama cât de mult ţine la oamenii aceia care în viaţa reală îl agasează atât de mult (ca pe toţi copiii, de altfel).

Peter evoluează în el însuşi. La un moment dat, intrând în camera în care dormise cu un an înainte, îşi spune sieşi: „La nouă ani, ce poţi să ştii? Abia la zece îţi dai seama de toate, faci conexiuni, te edifici cum merg lucrurile…”. Aşadar, prin “Visatorul”, de Ian McEwan avem în faţă o carte care în primul rând se adresează copiilor ce la zece ani deja au cucerit lumea exterioară şi interioară, iar pe de altă parte primim un mesaj clar pentru părinţi: lumea secretă a copiilor nu doar există, ci este foarte vie şi de multe ori cât se poate de interzisă adulţilor. Apoi, revelaţia: „Stând în acea seară între cele două grupuri, cu valurile mării rostogolindu-i-se pe piciarele goale, Peter şi-a dat seama de un lucru teribil: într-o bună zi va părăsi grupul celor care se joacă şi aleargă şi se va alătura grupului care stă şi vorbeşte. Va fi preocupat de muncă, bani şi taxe, chei şi cafea, stat şi vorbit, mai ales nesfârşit stat…”.

Romanul “Visatorul”, de Ian McEwan poate fi cumparat de aici: Elefant / Libris

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Oferte hot la Elefant: reduceri foarte mari la carti si nu numai

Next Article

„Rătăcirile lui Herman Melville”, de Jay Parini

Related Posts

Total
0
Share