fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Winston, un motan în misiune secretă, de Frauke Scheunemann

winston

Winston este un motan de rasă nobilă (Brittish Shorthair) al unui profesor de fizică. Acesta este răsfățat de către bucătăreasa sa personală. Asta până într-o zi când Olga, bucătăreasa, pleacă si în locul ei apare Ana, care era sora ei. Odată cu Ana apare și Kira, fata acesteia. Kira, împrietenindu-se cu pisica, îi povestește motanului de ce ea și mama ei au plecat de acasă. Ele veniseră la vila profesorului Hagedorn Werner deoarece nu mai puteau să il sufere pe iubitul mamei ei, Vadim. Vadim venise într-o seară foarte nervos fiindcă se certase cu un prieten și s-a certat cu Ana degeaba. Mai târziu în acea seară a sunat cineva la ușă. Era poliția. Kira auzea totul înfofolită in pătura ei, la etaj. Dintr-o dată, poliția a spart ușa.

Cartea o poți cumpăra online de aici.

Doar asta știa biata fată. După câteva zile, fata este convinsă de motan să îl ia și pe el la școala cea nouă, mai ales că fata îi povestise deja cum e cu popularitatea în școală, anume că trebuia să fii prieten cu Leonie și cu gașca ei de fete. Din fericire, Kira are scuza perfectă, ora de biologie. Acolo, Leonie se preface că are o cruntă alergie la pisici și că nu mai are aer din cauza motanului. După aceea, cei doi se hotărâseră să mănânce împreună o înghețată, asta și pentru că acasă nu se puteau duce deoarece acolo era plin de polițiști și trebuiau să încheie ziua bine. Nici nu au ajuns să mănânce înghețata că se porni pe plouat. Deodată, Kira își dori să fie altcineva… Atunci se petrece ceva ciudat. Un fulger îi lovește pe cei doi și… SCHIMBĂ CORPURILE…!

Odată ce amândoi conștientizează că și-au schimbat corpurile, realizează că amândoi aveau ochii de culoare verde, ceea ce nu era normal, mai ales că fata avea înainte de schimbare ochii albaștri. Cei doi își dau seama că pot să beneficieze de schimbarea de trupuri ca să își dea seama de ce a venit poliția la Vadim. Winston, fiind obligat să meargă la școală, își face doi prieteni: Tom și Paula, zisă și Pauli. Winston aude că Vadim și mama ei făceau trafic de țigări. De fapt, mama ei îl ajuta pe Vadim doar din dragoste, dar acesta susținea fix opusul.

La școală, profesorul de biologie descoperă că vedeta Leonie și o fată din gașca ei, Emilia, făceau schimb de bilețele, bârfind despre Kira. Profesorul se enervează și o ceartă pe Leonie, aproape dându-i un avertisment.

Winston concepe un plan de a da în vileag acțiunile lui Vadim: îl vor pune să facă trafic de țigări din nou! Zis și făcut, Tom îi vorbește prin telefon lui Vadim și îi cere 500 de pachete de țigări West. Acesta îi zice că are doar capre. Winston își aduce aminte că e vorba de niște țigări care au desenate pe pachet o capră. Planul era să stabilească un loc de întâlnire, Kira să îl cheme la o înghețată și cât timp el e plecat, vor găsi țigările unde sunt ascunse și le vor fotografia.

După ce pleacă la presupusa înghețată, cei trei intră în apartament neobservați, deoarece Kira avea cheia. Copiii caută peste tot și găsesc ce căutau. Vadim apare în spatele lor și îi găsește fotografind țigările. Îi ia pe cei trei și îi încuie într-o cameră. Din fericire, Kira era cu ei. Îi vor trimite domnului Werner un bilet legat de gâtul motanului.

Werner ajunge, îi salvează pe copii și cheamă poliția. După ce se întorc la vilă, cei patru, Winston, Kira, Ana și Werner ies cu toții la o înghețată, fix unde cei doi au schimbat corpurile. Winston îi întreabă ce s-ar întâmpla dacă… Știți voi ce ;)

După ce Werner îi explică lui Winston cum merge treaba, acesta e lămurit total despre cum vor schimba la loc corpurile. Winston e obligat să ceară părerile lui Tom și Pauli, așa că le spune adevărul. Tom e destul de convins ca aparatul de RMN al tatălui său va funcționa. Cei doi intră în aparat câteva zile mai târziu și, ce să vezi… A MERS!!, dar înainte să intre cei doi au stabilit un cod cu care să comunice după ce vor schimba corpurile. A doua zi, cei doi au mers împreună la școală, iar Winston s-a dat pe lângă Leonie, dar profesoara o observă… vă dați seama ce urmează… ;)

Oricum, ce mi-a plăcut cel mai mult la carte este felul în care a fost scrisă – cu atâta amuzament că până și cel mai înrăit necititor de pe planetă va vrea mai devreme sau mai târziu s-o citească :)

Cartea o poți cumpăra online de aici.

Matei Cercel
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
reduceri humanitas

Super weekend Humanitas. Reduceri de până la 90% și transport gratuit

Next Article
coduri de reducere

Ultima zi din februarie - 45% reducere la mii de cărți. Vezi codul de reducere

Related Posts

Total
0
Share