
Şi totuşi, versurile ultime citate de mine mai sus au cadenţa unui testament-avertisment, orgolioase şi ţâfnoase chiar, ca o înjurătură argheziană. Neputinţa de a îndoi creionul, de a-l frânge „Ca pe-un braţ, din cot” nu este o declaraţie de dragoste, ci de credinţă literară. Roxana Ichim nu este un debutant. Este un poet matur, cu abilităţi incontestabile pentru prozodia clasică, în care se împiedică şi dau în nas non-talentele, cu performanţe de subtilitate a sensurilor, adesea centrifuge, duios stelare în versul liber.
Roxana Ichim a mai semnat un volum de versuri, în 2002, recenzat de regretatul Mircea Micu (…), e jurnalist la publicaţiile păstorite de Ion Marin şi Carol Roman, scrie mai nou la „Timpul”, publicaţie scoasă de Petrică Băcanu. Cazna de a trăi, ca mulţi dintre noi, din scrisul jurnalistic nu este o piatră de moară atârnată de peniţa poetului/poetesei. Mă bucur să salut un confrate, la a doua lui carte pe care o recomand cu bucurie cititorului de poezie, oriunde s-ar mai găsi el, refugiat ca un anahoret în Alaska sau Patagonia, pitit în buncărul unui computer sau în peştera unei afaceri capitaliste, acaparatoare şi devastatoare pentru luxul de a citi şi mai ales de a simţi fiorul poeziei.
Fie zeii poeziei, în fiecare din cele şapte miercuri ale săptămânii, dimpreună, la slujbă, cu Roxana Ichim.
Recenzie scrisa de Lucian Avramescu
Vrei sa cumperi aceasta carte? O poti face direct de la autor. Prietena noastra, Roxana Ichim, ne-a mandatat sa intermediem eventualele cereri. Asa ca, un exemplar costa 10 lei. Primele 20 de cereri vor beneficia de o reducere de 20%. La fiecare carte cumparata de voi, cumparam si noi una pentru a o face cadou (printr-un concurs) unui cititor bookuros.
Foloseste formularul nostru de contact pentru a comanda cartea.







