fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Catherine Cusset, castigatoarea Premiului Liste Goncourt – Le Choix roumain 2016, vine la Bucuresti

Catherine Cusset

Scriitoarea franceza Catherine Cusset, castigatoarea Premiului Liste Goncourt – Le Choix roumain 2016, vine la Bucuresti pentru lansarea editiei in limba romana a romanului Celalalt pe care-l adoram, recent publicat in colectia “Raftul Denisei”, la Editura Humanitas Fiction.

Programul evenimentelor

Miercuri, 27 septembrie, ora 19.30, la Libraria Humanitas de la Cismigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38) va avea loc loc lansarea romanului Celalalt pe care-l adoram, considerat de majoritatea criticilor francezi cel mai bun roman al anului trecut. La lansare vor participa, alaturi de Catherine Cusset, Ioana Parvulescu, scriitoare si critic literar, Mihaela Dedeoglu, jurnalist cultural si Adina Dinitoiu, critic literar. Intalnirea va fi moderata de Denisa Comanescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe. Accesul la eveniment este gratuit in baza unei rezervari prealabile prin Eventbook.

Joi, 28 septembrie, ora 18.30, in sala “Elvira Popescu” a Institutului Francez (Bd. Dacia nr. 77), va avea loc o dezbatere literara cu scriitoarele Catherine Cusset, Luisa Etxenike si Simona Sora pornind de la romanul Celalalt pe care-l adoram de Catherine Cusset.
Evenimentul este organizat in parteneriat cu Institutul Francez din Bucuresti.

Celalalt pe care-l adoram de Catherine Cusset a obtinut premiile Liste Goncourt – Le Choix roumain, Liste Goncourt – Le Choix belge, Liste Goncourt – Le Choix suisse si a fost nominalizat la premiile Goncourt, Renaudot, Fémina, Interallié, Décembre si France Culture-Télérama, ajungand in selectia finala pentru Goncourt. Editia in limba romana a aparut in colectia “Raftul Denisei”, traducerea fiind semnata de Doru Mares.

In Celalalt pe care-l adoram, Catherine Cusset urmareste, cu o lupa halucinanta, parcursul lui Thomas Bulot – fost iubit, devenit prieten apropiat al naratoarei-autoare -, un francez nascut la Paris care pleaca sa studieze in Statele Unite. Este povestea unui tanar exuberant, extrem de inteligent, uneori de o sensibilitate maladiva, amuzant, inconjurat de prieteni, care iubeste viata, femeile, literatura – cu precadere pe Proust -, filozofia, filmul, muzica, jazzul – mai ales pe Nina Simone si Léo Ferré -, dar care ajunge, la 39 de ani, sa-si puna capat zilelor intr-un orasel din Virginia. Un roman electrizant, scris la persoana a doua singular, care vorbeste despre fericire, dragoste, prietenia dintre un barbat si o femeie, dar si despre esec, impas, neputinta adaptarii si depresie, avand in plan secund fascinatia intelighentiei franceze a anilor ’80 pentru New York.

“Un roman care se parcurge dintr-o suflare, captand de la bun inceput atentia cititorului, atras in vartejul existential al lui Thomas Bulot. Odata ce inchizi cartea, nu ai cum sa-l uiti.” (Françoise Dargent, Le Figaro littéraire)

Catherine Cusset s-a nascut la Paris in 1963. A absolvit École normale supérieure si a devenit profesor agregat de filologie clasica. Si-a obtinut doctoratul cu o teza despre Sade. Intre 1991 si 2002 a predat literatura franceza a secolului al XVIII-lea la Yale University, apoi s-a mutat la New York, dedicandu-se scrisului. A publicat 12 romane, aparute la Editura Gallimard: La blouse roumaine (1990), En toute innocence (1995), À vous (1996), Jouir (1997), Le problème avec Jane (1999), La haine de la famille (2001), Confessions d’une radine (2003), Amours transversales (2004), Un brillant avenir (2008), Indigo (2013), Une éducation catholique (2014). A obtinut Grand Prix des lectrices ELLE in 2000 pentru Le problème avec Jane si Prix Goncourt des lycéens in 2008 pentru Un brillant avenir. Romanul Celalalt pe care-l adoram (L’autre qu’on adorait, 2016; Humanitas Fiction, 2017) a fost selectat pentru premiile Goncourt, Renaudot, Fémina, Interallié, Décembre si France Culture-Télérama, ajungand pe lista scurta la Prix Goncourt. Romanului i s-au acordat premiile Liste Goncourt – Le Choix roumain, Liste Goncourt – Le Choix belge si Liste Goncourt – Le Choix suisse, bucurandu-se de pretuirea studentilor din aceste tari si din Italia, Polonia, Serbia si Tunisia, in care a fost nominalizat. In 2007, Catherine Cusset a primit distinctia Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres. Cartile sale au fost traduse in peste 15 limbi.

Comunicat Editura Humanitas

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Luisa Etxenike

Luisa Etxenike in dialog cu Mircea Cartarescu la Institutul Cervantes

Next Article
Melciclopedia

Editura Nemira lansează un nou roman scris de Iulian Tănase – Melciclopedia

Related Posts
Bookfest 2023
Citește mai mult

Editura Litera la Bookfest 2023

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în…

Total
0
Share