Insemnari din „zilele revolutionare” la Mizil

Sfârșitul lunii decembrie 1989 a marcat și sfârșitul unei epoci în țara noastră, epocă ce a durat 45 de ani. Comunismul a fost instaurat în România prin violență, în urma celui de-al Doilea Război Mondial, când România, țară beligerantă perdantă, a fost cucerită de trupele sovietice, care au impus același regim politic, precum cel existent în URSS. A sosit decembrie 1989, când, tot prin violență, regimul comunist a fost înlăturat chiar de către...comuniști, vopsiți în democrați și patrioți.

În urma unui scenariu, prost regizat, cu invocarea „teroriștilor-securisti”, care urmăreau păstrarea regimului comunist, în frunte cu liderul său Ceaușescu, nu s-a dorit decât preluarea puterii cu orice preț, de către protagoniștii pregătiți în acest sens cu mult timp înainte. Drept consecință, s-au produs confruntări militare și fratricide, cu mulți morți și răniți nevinovați. Astfel, și-au făcut loc în societatea noastră vanitatea, răutatea, adversitatea, starea de îmbogățire a celor aflați la butoanele puterii.

Comuniștii au fost înlocuiți cu alții, democrați, care chipurile suferiseră anterior, marginalizați de vechiul regim. Ura și invidia pusese stăpânirea pe unii, transfigurați în... alții. Parcă nu trăiseră aici. În plus, unii au beneficiat de avantajele poziției lor. Tot așa, dar la o scară redusă, s-au petrecut lucrurile și în Mizil după acele zile.