Era contemporană nu se mai poate imagina fără ecranele inteligente și lumea virtuală, cu toate avatarurile ei. Dar oamenii rămân… oameni, chiar dacă evoluează spectaculos. Așa că una dintre cele mai importante îndeletniciri și detectări ale speciei, cititul, factor major al evoluției, este tot cea dintâi metodă de învățare pentru copii. Acestea sunt rezultatele unei cercetări desfășurate pe un eșantion de peste 1.100 de copii din Norvegia, țara care, de altfel, se situează pe primul loc la rezultatele sistemului său de învățământ.
Așadar, potrivit experților norvegieni, micuții în vrstă de 10 ani au fost testați prin două tipuri de chestionare care să le evalueze nivelul de înțelegere – unul prin intermediul ecraunului inteligent, altul prin intermediul clasicei… hârtii.
Rezultatele au fost cel puțin surprinzătoare într-o lume a copiilor care nu mai pot sta fără tabletă de la vârsta de 3 ani – peste o treime dintre micuții participanți la experiment au performat mai bine când au învățat din carte. Un alt rezultat interesant al testului a fost acela că fetele au mai mult de suferit dacă sunt nevoite să citească, să înțeleagă și să învețe de pe ecrane.
În condițiile în care pandemia de coronavirus a adus în prim-plan sistemul de învățare online și se presupune că va schimba pentru totdeauna educația copiilor, experții norvegieni atrag atenția că este imperios necesar să fie identificate soluții pentru ca cititul să fie integrat în procesul de învățare, întrucât rămâne mult mai eficient. Recunoscând meritele tehnologiei și al abilităților pe care le generează stilul modern de învățare – de remarcat, în context, faptul că atunci când ajung pentru prima dată într-o sală de clasă, micuții care încep școala în Franța găsesc pe bancă o tabletă… – specialiștii norvegieni afirmă că aceste rezultate au fost obținute pe un eșantion de copii perfect familiarizați cu abilitățile digitale.
„Datele pe care le-am obținut atestă faptul că majoritatea copiilor înregistrează dificultăți de înțelegere a textului atunci când sunt forțați să treacă de la carte la ecran. Observațiile acestui studiu, derulat la toate nivelurile de învățare, relevă că performanța scade atunci când interfața este digitală și nu de hârtie, ceea ce reprezintă un apel urgent pentru a se nuanța perspectiva implementării tehnologiei în sistemul de educație elementară. De asemenea, considerăm că experimental nostru reprezintă un semnal pentru decidenții din domeniu, administratorii școlilor și profesori, pentru toți actorii implicați în procesul prin care un copil înțelege ceea ce citește și învață”, arată experții norvegieni, într-un comunicat citat de „Daily Mail”.