
„Cum să ne învingem teama” abordează câteva dintre cele mai obișnuite motive de teamă ale copiilor: teama de a face ceva nou, teama de ce vor spune ceilalți despre noi, teama de întuneric, frica și nesiguranța date de neînțelegerile dintre părinți, frica de a nu fi părăsit – totul pe același ton cald, apropiat și ușor de înțeles cu care ne-a obișnuit Catherine Dolto.
Catherine Dolto (Franţa) este medic şi scriitoare specializată în cărţi pe teme de psihologie a copiilor. Este fiica celebrei pediatre Françoise Dolto şi continuatoarea de drept a operei acesteia. „Am fost desemnată de mama mea, în ultimele sale zile de viaţă, să-i duc mai departe cercetările, deşi nici una dintre noi nu se gândise înainte că va trebui să se ocupe cineva de asta. Totuşi, atunci când a fost vorba de a lua o hotărâre urgentă în această privinţă, n-a găsit pe nimeni altcineva care să fie mai aproape de munca ei ori care să-i cunoască opera mai bine decât mine.”

Din 1980, Catherine Dolto a creat la editura Gallimard Jeunesse o bogată serie de cărţi (Mine de rien) despre cele mai importante teme legate de dezvoltarea copiilor. Pentru milioane de părinţi din Franţa şi din întreaga lume, opera ei a devenit un reper esenţial în înţelegerea acestei lumi minunate şi misterioase care este copilăria.







