Recenzii

Fără speranţă, de Colleen Hoover

RRoxana Ichim Istudor · 25 noiembrie 2015 · 2 min de citit

Fără speranţă este o poveste a supravieţuirii, a vindecării, a vieţii şi a morţii. Când Sky îl întâlneşte pe Holder, viaţa ei se schimbă. Este primul tip care îi face inima să-i sară din piept. De fapt, este primul băiat care o face să simtă ceva, orice. „N-am fost niciodată transportată de prezenţa unui băiat, nu am simţit fluturi în stomac. De fapt, însăşi ideea de a fi atât de bulversată de cineva îmi este complet străină…. Cumva, acest om a reuşit să mă scoată din starea mea pentru ca apoi toate astea să mă sperie zdravăn”, gândeşte Sky.

fara speranta

Are şi de ce. Dean Holder este uluitor. Un strop de „băiat rău”, gropiţe irezistibile în obraji, un zâmbet de milioane, un misterios tatuaj, abia vizibil. Este plin de toane, imprevizibil, atrăgător ca nimeni altul. „Când l-am zărit, a fost ca şi când trupul meu s-a topit şi s-a scurs pe podea”. Acelaşi Dean Holder este un mister. Când fierbinte, când rece gheaţă, când impicat, când distant, când dulce, când aspru. Cei doi se apropie totuşi şi legătura iniţială dintre ei devine o vâlvătaie. Ceea ce dezvoltă unul pentru celălalt este pasiune pură şi sunt descrişi cu atâta acurateţe, încât cititorul ajunge să vrea să-i cunoască.

„Fără speranţă” este călătoria unei tinere în ea însăşi prin intermediul sentimentelor în premieră. Prin ochii ei cititorul îl iubeşte pe Holder, simte durere şi confuzie alternând cu entuziasm şi plăcere intensă, râde şi plânge cu eroina aceasta plină de curaj. Pentru că nu întotdeauna în această lume este nevoie să ucizi un pluton inamic ca să demonstrezi curaj… Iubirea dezinteresată, ieşirea din zona de siguranţă şi confort cere acelaşi lucru, la scara vieţii de fiecare zi… a îndrăznelii fără episoade şi fără pauze publicitare.

Filele poveştii se aşează una peste alta în carte parcă doar pentru a fi devoalate de cititorul fermecat de fiecare apariţie a celor doi, de fiecare secvenţă a iubirii lor. „Viaţa este reală şi uneori este urâtă şi tot ce poţi face este să te adaptezi”. Acesta este un preludiu al faptului că într-o zi Sky află că Holder nu este cine pretinde a fi. Iar când secretele ies la iveală şi este prea târziu pentru fata fermecată să se mai retragă la adăpostul lipsei de sentimente, totul ia o turnură cel puţin surprinzătoare.

Roman idilic, într-un fel, ca „N-a dansat decât o vară”? Poate, pe alocuri. Per ansamblu, Fără speranţă mai este despre a fi un învingător după ce ai fost o victimă. Colaterală sau nu.

Cum ți s-a părut?

În librării acum

Ultimele noutăți de la Editura Epica

Toate cărțile Epica →

În librării acum

Alte cărți de Colleen Hoover

Cartea din articol nu se mai găsește în librăriile online, dar acestea se pot cumpăra azi.

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

R
Roxana Ichim Istudor

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește