
Povestirile sunt din România deci, derulate printre blocuri comuniste cu apartamente mizere, pe străzi îmbibate de poluare şi printre oficialităţi corupte. Deziluziile se ţin lanţ în această lume. De exemplu, Radu visează să părăsească această ţară în care nu are scaun de toaletă în apartament. Din păcate, cu doar o zi înainte să-şi ia zborul spre Canada, intră într-o altercaţie cu un cetăţean străin. Prea multele beri îi demolează iluzia… Un miner se afundă iremediabil în galeriile subpământene, alt personaj se visează noaptea artist şi se ocupă ziua cu săpatul de şanţuri etc… etc. Dezamăgirea este atât de prezentă peste tot, încât doare.
Pentru cei care suportă tonul şi poveştile, este lesne de desoperit un autor cu un debut mai mult decât promiţător. Ó Ceallaigh este în control perfect al dialogului, al naraţiunii, al descrierilor, al tonului povestirilor pe are le desfăşoară sub ochii cititorului deprins cu toate acestea şi parcă uimit de ele. De altfel, se întrevede admiraţia pe care o are pentru stilul lui Hemingway, pe care nu se sfieşte să-l citeze. Dar nu depăşeşte limita; scriitorul irlandez nu aduce un omagiu siropos direct marelui său înaintaş în ale literaturii, ci ajunge la concluzii similare într-o lume total diferită. Şi din care se ivesc personaje memorabile, de care autorului chiar îi pasă. Când vârstnicii Nic şi Coco decid să mai atenueze din hidoşenia oraşului înlăturând cu mâinile goale un morman de ciment din faţa blocului, şi cititorul îi aplaudă şi, în surdină, prin ton, şi scriitorul: „În oraşul acela teribil care te poate doborî, sunt şi femei care ştiu să facă lucrurile frumoase, să adauge graţie celor mai simple acte”.
Colecţia de povestiri a lui Ó Ceallaigh mai are o calitate rară: cu cât citeşti mai mult, cu atât desoperi mai mult şi mai rămâne încă de relevat. Pentru că undeva există un personaj masculin care se desparte de iubita lui pentru că este atât de cicălitoare, încât nu-l lasă să termine o carte…
Cartea Însemnări dintr-un bordel turcesc, de Philip Ó Ceallaigh poate fi cumpărată cu reducere de la Libris, eMAG sau Elefant.









