Lansări și evenimente

Lansare de carte: Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță

BBookuria · 24 iulie 2020 · 2 min de citit
Foto: Din Antarctica la Scărișoara

O prezentare a biografiei unuia dintre cei mai mari exploratori și oameni de știință români dublată de un spectaculos jurnal de călătorie, volumul Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță de Cristian Lascu și Helmut Ignat, publicat recent la Editura Humanitas, va fi lansat marți, 28 iulie, la ora 19.00, în grădina Muzeului Antipa.

Discuția se va opri asupra extraordinarei vieți a lui Emil Racoviță, asupra cercetărilor lui și a institutului de speologie pe care l-a înființat la Cluj în 1920, dar și asupra unor ecosisteme puțin cunoscute, Antarctica și peșterile explorate pentru prima oară de Racoviță, apoi de alți speologi români.

Cartea Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță poate fi comandată online de aici.

Alături de cei doi autori ai volumului, speologul Cristian Lascu și fotograful Helmut Ignat, la eveniment vor participa Dumitru Murariu, directorul Institutului de Biologie al Academiei Române, și Alexandru Mironov, realizator de emisiuni radio-tv de popularizare a științei și senior-editor al revistei Știință & tehnică. Moderator: Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural.

Până la întâlnirea din grădina Muzeului Antipa, puteți vedea aici un microinterviu cu cei doi autori și câteva imagini din album.

La 15 august 1897, corabia Belgica a pornit spre Antarctica, într-o expediție științifică finanțată de guvernul belgian, dar cu echipaj internațional. Pentru importanta misiune de biolog a fost ales tânărul oceanograf român Emil Racoviță, proaspăt doctor la Sorbona. După mai bine de o sută de ani, o echipă românească îi aduce un omagiu marelui savant și explorator, refăcându-i traseul. Reportajul lui Cristian Lascu și Helmut Ignat ne poartă în lumea lui Emil Racoviță și a pionierilor de pe Belgica, dar și în Antarctica secolului XXI – o destinație apărută recent pe hărțile turistice. În cartea lor, fiecare pagină este o călătorie în sine.

„Răsfoind filele acestui volum veți vedea imagini strălucitoare, cu zăpezi imaculate și ghețuri de cristal, alături de fotografii în care personajul principal este întunericul ce învăluie fantomele minerale ale lumii subterane. Orizontul antarctic nemărginit alternează cu cotloanele cioplite de ape în calcar. Între aceste coordonate s-a împlinit destinul lui Emil Racoviță.“ — Cristian Lascu

Comunicat Editura Humanitas

Cum ți s-a părut?

Din librăria Libraria Humanitas

Ultimele noutăți de la Editura Humanitas

Toate cărțile Humanitas →

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește