Maestrul din Petersburg – J. M. Coetzee, ed. Humanitas Fiction, trad. Maria Berza, 2010
”Maestrul din Petersburg” a lui J. M. Coetzee (laureat al Premiului Nobel în 2003) a fost recompensată cu Irish Times Internațional Fiction Prize în 1995.
Este o carte care pune accent mai mult introspectiv, așa cum găsim și-n romanele lui Dostoievski, deoarece despre el spre vorba aici, văzut prin ochii scriitorului sud-african. Din păcate, pe mine nu m-a impresionat foarte mult, comparativ cu ”Dezonoare” , deși, trebuie menționat, romanul își are meritului lui. Maestrul… este o carte foarte bună pe care o recomand, mai ales celor care iubesc să afle dedesubturile umane.
Fiodor Mihailovici Dostoievski vine tocmai de la Dresa la St. Petersburg pentru a-și înmormânta fiul, sau mai bine zis pentru a lua ce a lăsat în urmă, fiindcă acesta fusese deja înmormântat. Scriitorul, care se prezintă cu un nume fals – numele real al tatălui lui Pavel Isaev, fiul adoptiv – și face apariția la etajul trei unde a fost chiriaș Pavel. Moartea tânărului de 23 de ani rămâne un mister pentru Fiodor, deși, inițial, el crezuse că a murit într-un accident. Dar, așa cum vom afla în continuare, Dostoievski nu-și cunoștea atât de bine fiul. Coetzee s-a folosit aici de unele aspecte din viața lui Dostoievski mai puțin cunoscute publicului (sau poate doar speculații).
Tatăl este foarte îndurerat din cauza morții lui Pavel. Trece prin toate fazele, de la suferință cumplită la resemnare, asta după ce află adevărul despre fiul său, nu chiar așa iubitor și recunoscător pentru faptul că l-a adoptat când părinții îi muriseră. Aici o cunoaște pe văduva Anna Sergheievna și pe fetița ei, Matriona. Camera fiului lor este chiar lângă a lor și nu se închide cu cheie. Ele au jucat un rol foarte important în viața lui Pavel. Cea mai mare importanță pare să o aibă Matriona, care trece repede de la copilărie la maturitate, de la inocență la perversitate (influențată negativ de prietenii lui Pavel). Dostoievski devine mai mult decât un chiriaș pentru cele două, depășind bariera, din când în când, în privința Annei, care se păstrează, totuși, la distanță de el.
Personajul se găsește dintr-o dată într-o lumea necunoscută din toate aspectele. După întrevederea cu consilierul Maksimov căruia se duce să-i ceară actele lui Pavel, află că acesta nu este doar tânărul inocent care încearcă să-și facă o viață la St. Petersburg. Prin acte se găsise o listă cu numele unor oameni care trebuiau anihilați de gruparea anarhică a lui Neciaev (un revoluționar care credea că doar cu crime va schimba ceva) și alte documente care arătau că Pavel avusese legătură cu Neciaev. Printre ele se află și scrisori dintre Pavel și soția tânără a lui Dostoievski – Anna, scrieri ale lui Pavel – mai slabe decât alte tatălui, și alte lucruri despre care îl pun în cu totul altă lumină pe băiat.
Fiodor încearcă să-l reînvie, dar nu reușește și imaginea începe să pălească din ce în ce mai mult. ”Ești un artist, un maestru, spune ea (Anna Sergheievna). Ție-ți revine, nu mie, să-l readuci la viață” (p. 125). Dar maestrul aducător de viață, Dostoievski, nu pare aici decât un bătrân ramolit, deziluzionat, care începe să se piardă pe sine prin scriere și care, fără voia sa, se trezește inclus în planurile rele ale lui Neciaev (un tânăr care urăște tații, care-l manipulase și pe Pavel și care, ca să nu-l prindă poliția – apare îmbrăcat în femeie).
Cu cât înaintează mai mult în mizeria revoluției lui Neciaev, cu atât se depărează de Pavel Isaev cât și de cele două chiriașe care făceau parte din viața fiului său până nu de mult. Romanul propune și reușește o atmosferă specifică romanelor lui Dostoievski, care pun accent foarte mult pe psihologia omului. Include cam toate ingredientele de succes pe care le găsim la autorul rus. Este o carte care te pune pe gânduri, ”o explorare provocatoare și ironică a felului în care arta se oglindește în viață” – așa cum ne spune pe coperta IV „Los Angeles Times”.
Cumpara cartea online, cu reducere si transport gratuit.
Emilia Zăinel
