fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

O viață pe insulă (recenzie la cartea “Vineri sau viața sălbatică”, de Michel Tournier)

vineri-sau-viata-salbaticaVineri sau viața sălbatică – Michel Tournier, trad. Sergiu Radu Ruba, ed. Humanitas, 2008

V-am mai scris despre autorul francez și despre al său Jurnal extim care mi s-a părut o carte tare delicioasă. Ei bine, Tournier nu se dezice de la umor, Vineri sau viața sălbatică fiind un roman savuros, inspirat după Robinson Crusoe și care a primit Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze (1967).

După cum știm din adevărata poveste, Robinson naufragiază pe o insulă pustie unde se trezește singur cuc, dar cu speranța că într-un final va fi salvat. Zilele trec și el își dă seama că nu există șansa ca vreun vas să treacă pe acolo. Afundându-se în mocirla porcilor mistreți, începe să trăiască în altă lume, parcă drogat de miros, ba chiar începe să vadă vase care nu există.

Își dă seama că dacă vrea să trăiască trebuie să se motiveze singur, să muncească și să se auto-disciplineze ca să nu se sălbăticească de tot. Așa că recuperează tot ce se mai găsește în vasul naufragiat la câțiva metri de țărm și își începe propria viață, la început trăind rudimentar, într-o peșteră, mai apoi evoluând simțitor: având o casă, un țar cu capre, recolte de grâu și orz. Apare și câinele de pe vas, Tenn, care-i ține companie.

Astfel ajunge să întocmească o constituție a insulei, pe care o numește Speranța încă de la început, și să se proclame guvernator. Printre reguli se numără: ”Locuitorii sunt rugați să gândească cu voce tare”, ”Vinerea e zi de post”, ”Duminica e zi de sărbătoare” – și de fumat pipă (din cauza puținului tutun pe care-l avea, Robinson găsește o metodă să-l drămuiască fumând doar duminica din pipa fostului căpitan de vas). Numindu-se guvernator, în speranța că poate cineva va mai veni pe insulă, Robinson va simți pe piele lui cum este să conduci când va apărea Vineri. Acesta este un indian scăpat de Robinson din mâinile semenilor săi care poposiseră pe plajă pentru a face un ritual de sacrificiu unde cineva din grup este indicat de vrăjitoare ca vinovatul pentru boli sau alte nenorociri, urmând să fie ucis cu sabia și aruncat în foc. Asta era și soarta indianului care scăpase și fugise spre pădure într-o zi de vineri. De unde și numele.

Așa că legile au acum aplicabilitate, iar guvernatorul își folosește pe deplin funcția poruncindu-i sclavului să facă tot felul de munci, păstrând un ritual zi de zi. Până când Vineri dă foc din greșeală la butoaiele de praf de pușcă din peșteră și odată cu asta se schimbă totul, legile dispar, iar cei doi locuitori devin egali.

Așa începe o nouă viață în care Robinson învață de la Vineri multe lucruri pe care înainte nici nu le încercase, ba nici nu îndrăznise să se gândească la ele. Cei doi tovarăși învață unul de la altul, făcându-și viața mai ușoară. Trebuie să menționez stilul proaspăt, plin de umor și captivant a lui Tournier care m-a prins și nu am lăsat cartea din mână până nu am ajuns la ultima pagină.

Revenind, un vas frumos, alb și îmbunătățit față de cele pe care le știa Robinson Crusoe când naufragiase în 1759, oprește pentru a căuta provizii pe insulă. Află astfel că se aflau în 1787, trecuseră douăzeci și opt de ani de când locuia acolo, deci avea cinzeci de ani. Robinson nu pare încântat de oameni și de obiceiurile lor pe care nu le mai recunoaște, mai ales că se poartă urât cu insula, rupând, distrugând, ucigând ce nimereau. Hotărăște să rămână în continuare pe insulă, considerându-se bătrân și iubind viața de aici. Numai dacă stă și Vineri cu el. Voi ce credeți că a făcut indianul rebel?

Nu vă pot dezvălui finalul, aș strica tot farmecul, dar povestea merită citită, Tournier este un scriitor talentat, iar acest prim roman al său spune foarte multe.

Emilia Zăinel

Daca vreti sa cititi cartea, o puteti cumpara si online, cu reducere, de aici.

bogdan
Total
7
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Dan Vidrascu, directorul general al Editurii Litera, laureat al Business Hall of Fame Romania 2014!

Next Article

Ce carti citesc romanii? Diverta ne dezvaluie cartile preferate de cititori

Related Posts

Total
7
Share