Michael Tournier – Jurnal extim, trad. Radu Sergiu Ruba, ed. Humanitas, 2009
Michael Tournier este un scriitor francez în vârstă de 90 de ani. Este unul dintre cei zece membri ai Academiei Goncourt. Printre scrierile sale se numără: romanele Vineri sau limburile Pacificului, Vineri sau viaţa sălbatică, Picătura de aur, dar și povestiri şi nuvele: Amanţii taciturni, Celebrări.
”Michael Tournier reușește un tur de forță: să nu vorbească deloc despre sine, să nu livreze nimic din ființa lui, să nu-și povestească viața – și să-și pasioneze cititorul…. Jurnalul său este o epură. Trebuie să-i fin recunoscători lui Tournier că ne salvează, grație ”extimului”, de ispita narcisismului” – spune Francois Busnel în L’Express, coperta IV
Țin să-i dau dreptate lui Busnel, deoarece am regăsit aici, chiar dacă pare un jurnal, puține lucruri legate de viața autorului. Asta nu face cartea mai puțin plăcută. Jurnalul său este un fel de colecție de impresii de peste zi. Alocând spațiu fiecărei luni din an, Tournier reușește, prin părerile sale scurte, să ne facă să nu lăsăm cartea din mână. Cel puțin eu nu am lăsat-o. Găsim notate impresii despre familie, cunoștințe, citate ale unor autori, natură, călătorii etc. presărate, unele, cu mult umor. M-am surprins de multe ori oprindu-mă să mai citesc o dată ceea ce a scris, ba chiar să notez multe dintre scurtele pasaje.
Fiindcă acesta nu este o recenzie obișnuită, nu pot să vă povestesc ideile (trebuie gustate fiecare), dar am cules câteva să vă faceți o idee de scriitura simpatică a scriitorului francez:
“E adevărat că arborii se detestă între ei și fiecare revendică totalitatea spațiului și a luminii. De unde și atmosfera de ură concentraționară din păduri.”
“Cel mai sigur mod de a pierde un prieten este să-i lași lui, mereu, inițiativa reluării contactului. Mai devreme sau mai târziu, nu va mai face nici un gest.”
“Oralul și scrisul. Astăzi, cei mai mulți oameni sunt analfabeți. Evident, nu reiese de aici că sunt inculți. Cultura lor se transmite pe cale orală pe care radioul, televiziunea și cinematograful au îmbogățit-o fabulos.”
Despre caii de carne: ”Dar existau și cai selecționați și crescuți special pentru carne. Un mânzuleț neînțărcat se numea mânz de lapte. Un cal tânăr hrănit numai cu ovăz se chema mânz de boabe.”
”Intru la M.L. și câinele lui se repede la mine lătrând. Dau înapoi. M.L.: ”De ce te temei? Știi bine că un câine care latră nu mușcă.” Eu: ”Da, dar câinele știe?””
”Jacques Prevert: Pământul s-ar numi marea dacă l-ar fi botezat un pește.”
”G.T. profesor la Senlis, povestește că la începutul anului școlar i-a pus pe elevi să completeze chestionarul ritual. Un copil african, negru și tăcut ca abanosul, a scris: Profesia tatălui: rege.”
”Să fii, cum se zice, ”cu un picior în groapă” nu înseamnă să fii bolnav, înseamnă să fi îngropat jumătate din oamenii pe care-i iubești.”
Sper că v-ați făcut o ideea despre scriitura delicioasă a lui Michael Tournier. Cartea este scurtă, 166 de pagini, cu 12 capitole – adică cele 12 luni ale anului. Spor la citit!
Emilia Zăinel
Cartea poate fi cumparata si online, cu reducere, de aici.
