fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Ochiul minţii, de Oliver Sacks

Tot ce a creat umanitatea, toate gândurile, emoţiile, performanţele noastre sociale, toate intuiţiile şi acţiunile noastre care sfidează uneori gravitaţia, frica, chiar moartea, sunt rezultatul acţiunii a câteva sute de grame de grăsime, proteine, săruri şi zaharuri: creierul uman. De la autorul cărţii Omul care îşi confundă soţia cu o pălărievine o privire asupra acestui adevăr deopotrivă magic şi înspăimântător legat de creierul fiecăruia…

ochiul-mintii-cum-se-vede-lumea-cand-vederea-da-gres

Oliver Sacks este omul care a transformat un domeniu clinic într-o specie literară. Ochiul minţii întreprinde o călătorie imaginară în interiorul creierului, combinând eseuri, memorii şi cazuri clinice concrete. Scopul autorului este acelaşi: de a demonstra uluitoarea capacitate a acestui organ vital nu doar de a ne ajuta să stăpânim lumea ca specie, ci şi de a depăşi obstacole din interiorul sau din exteriorul fizic al fiecărui individ în parte. Fanii genului vor fi din nou uimiţi în faţa demonstraţiilor lui Sacks, care se bazează şi pe un stil de a scrie foarte confortabil, pe poveşti extrem de interesante, ca şi pe consideraţii ştiinţifice şi filosofice care reuşesc să lege într-un tot unitar un subiect care la prima vedere ar fi dificil de „digerat”. Fireşte, Sacks nu este un autor de citit vara la mare. Dar reuşeşte să-i redea cititorului întreaga dimeniune a acestei minuni care se numeşte creierul omului, argumentând cu cazuri concrete şi emiţând opinii avizate. Doar asta dacă se ia în calcul şi suntem în faţa unui câştig net pentru cel ce deschide paginile cărţii unui autor care este mai mult decât un scriitor de ficţiune cu imaginaţie: este un specialist.

De exemplu, mai multe părţi ale cărţii abordează văzul. O pacientă are o afecţiune care o împiedică să poată citi, în timp ce poate încă scrie. Este uluitor, dar ce face asta unei pianiste renumite, Lilian Kallir, care se vede în postura de a nu mai fi capabilă să descifreze partituri, este uşor de imaginat! Mai departe, de aceeaşi afecţiune suferă un scriitor de romane poliţiste care nu-şi va mai putea citi şi corecta manuscrisele. Un alt pacient, o femeie numită „Stereo Sue”, a văzut lumea în două dimensiuni până la vârsta de 50 de ani. Felul în care Sacks descrie momentul când Sue reuşeşte să vadă ca noi toţi este pe cât de emoţionat, pe atât de plin de învăţăminte.

Creierul este totul. Cea mai mică defecţiune poate face ravagii mai mari decât pierderea unei mâini sau a unui picior. Această masă de grăsimi saturate care cântăreşte câteva sute de grame este deopotrivă şi sănătatea şi boala, şi pacea şi războiul, şi supravieţuirea şi evoluţia unei specii dominante.

Cartea Ochiul minţii, de Oliver Sacks poate fi cumparata cu reducere de la eMAG / Libris / Elefant.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Tulburări persistente, cu sau fără diacritice

Next Article

Alain Finkielkraut in dialog cu Horia-Roman Patapievici

Related Posts

Total
0
Share