
Buimăcită de ce i se întâmplă, Katharina aranjează un interviu cu Totges, dar acesta îi propune… o partidă de amor, drept care femeia îl împuşcă. Şi mai zguduită, umblă în neştire prin oraş până când decide să intre într-o secţie de poliţie şi să mărturisească crima.
Aşadar, Onoarea pierdută a Katharinei Blum este povestea creşterii violenţei şi efectelor ei. Decis să fie concis, autorul scrie în fraze scurte, aproape jurnalistice, desenând în acest fel sec portretul unei epoci; este o mişcare de maestru, întrucât lasă faptele să vorbească singure, lasă spaţiu liber cititorului contemporan (care ştie mult prea bine de ce este în stare jurnalismul de senzaţie) să rezoneze cu povestea unui spectacol tabloid pliat pe vremuri în care Germania întreagă era stresată la maximum de pericolul contagiunii comuniste (anii 1970). Mai mult, Boll face şi dovada diferenţei dintre jurnalismul responsabil şi opusul lui: identifică falsele surse ale rapoartelor de presă şi ale ştirilor, le dezvăluie în toată monstruozitatea efectelor lor teribile asupra vieţii unui om oarecare, observă şi erorile pe care le face poliţia presată de opinia publică, la rându-i întărâtată de ziarul de scandal. După explicaţiile profesionale, autorul prezintă faptele „brutale”, adică aşa cum au fost, şi demonstrează magistral, prin simpla logică a înlănţuirii întâmplărilor, că zvonul, scandalul şi insinuarea pot transforma un act de integritate într-o „crimă politică” în fracţiune de secundă şi cu o uşurinţă cutremurătoare.
Este important de menţionat faptul că autorul, câştigător al Premiului Nobel pentru literatură, a plătit un preţ important pentru atacul la jurnalismul vulgar, susţinut printr-un articol de presă: pe lângă punctele de vedere acide (şi contrare) ale colegilor de breaslă care au cedat isteriei generale, a primit ameninţări cu moartea, fiind el însuşi obiect al unei ostracizări care nu a făcut decât să demonstreze o dată în plus că jurnalismul tabloid este capabil de un rău imens atunci când nu are cod moral şi deontologie.
Cartea Onoarea pierdută a Katharinei Blum, de Heinrich Boll poate fi cumpărată cu reducere de la eMAG sau Elefant.








