Marele măcel numit Primul Război Mondial nu încetează să uimească prin cruzime şi dimensiunea dezastrului. Pentru cei care nu vor să uite, o operă de referinţă este cartea Căpitanul Conan. Manevrând cu cea mai mare iscusinţă o proză profundă, povestea reflectă experienţa personală a autorului pe fronturile de luptă din Macedonia, în curţile militare din Bucureşti şi Sofia sau pe câmpurile însângerate de la Dniester. Iar relaţia complexă şi dură dintre narator, lt. Norbert, şi Conan este deopotrivă antologică şi relevantă pentru ferocitatea acelor vremuri.
Căpitanul Conan este un provincial obsedat de teama în faţa lipsei de acţiune. Pentru el, este preferabil să se afunde în mizeria tranşeelor decât să nu facă nimic la el acasă. Acest maniac al carnagiului stârneşte în cititor tot felul de sentimente, de la groază la un soi de admiraţie sinistră, marcată de fiori reci. Echipa pe care o conduce împrăştie groaza în jur. Soldaţii regimentului 50 infanterie află de armistiţiul din 11 noiembrie după zece zile. Dar nu contează; oricum nu se vor întoarce în Franţa, pentru că sunt transportaţi de colo-colo într-o confuzie care macină locuri ca Bucureşti şi Sofia, aşteptând o demobilizare care nu mai vine. Frustrarea creşte, disciplina scade…
Norbert se vede silit să compară ca avocat al apărării, apoi ca acuzator, în faţa unei instanţe. Această postură de jurist militar ameninţă, apoi adânceşte relaţia lui cu Conan. De altfel, aici este sâmburele lucrării: felul în care se apropie Norbert de Conan cel fără de lege… dar a existat vreo lege în Primul Război Mondial? Despre ce justiţie, umanitate sau moralitate se poate vorbi într-un dezastru care a însumat patru ani de imensă vărsare de sânge? Ce este chemată să judece instanţa franceză, controversată atât de multă vreme? De aici este generată o altă serie de întrebări: cum funcţionează justiţia militară în sentinţele ei, dat fiind faptul că este consacrată ca un sistem separat, cu reguli diferite şi cu pedepse pe care sistemul civil nu le poate înţelege? Lt. Norbert are ocazia să afle mecanismele întunecate ale unui fel unic de a judeca, sintetizat în remarca unui anume colonel Bouvier: „Ferească sfântul să-ţi contest rolul de avocat al apărării, dar dă-mi voie să-ţi spun că nu cred că va servi la ceva”. Per ansamblu, părerea militarului, împărtăşită şi de alte personaje ale cărţii, este că sistemul instanţelor militare franceze merge pe principiul ţapului ispăşitor: una dintre miile de fapte care în principiu pot fi incriminate va fi aleasă pentru o sentinţă promptă şi aspră, reinstituind disciplina şi… moralul trupelor.
Ezitând la început să intre în acest coşmar judiciar, Norbert se instalează totuşi în labirintul de „probe” şi ceea ce se relevă pe parcursul procesului devine un tablou cutremurator al unei epoci, al unei traume umane de dimensiuni universale, al limitelor judecăţii omeneşti.
Cartea „Căpitanul Conan”, de Roger Vercel poate fi cumpărată cu reducere de la Elefant, Libris sau eMAG.
