Voce atipică a comentatorilor de economie și politică externă, Noam Chomsky este, paradoxal, una dintre cele mai cunoscute și citate personalități ale vieții publice internaționale, iar pe de altă parte, unul dintre cei mai… evitați specialiști de către mass-media, în special cea partizană. Dar un lucru este cert: atunci când Noam Chomsky detaliază Cum merge lumea,… lumea ascultă.
Practic, cartea Cum merge lumea este o colecție de gânduri exprimate de celebrul analist în cadrul unor interviuri din care reies cu claritate fluența și argumentația solidă de care poate da dovadă renumitul profesor atunci când își exprimă ideile oral. În aceste condiții, cartea devine mai mult decât o colecție de discuții editate, trecând în categoria literatură.
Cumpără carte cu reducere de aici
Extrem de accesibilă, lectura poate fi absorbită rapid, prin intermediul paragrafelor confortabile și foarte lesne de aprofundat, iar conținutul care rezultă este uimitor, dând cititorului impresia că știa aceste lucruri, doar că nu erau cristalizate în propria conștiință. Acestor raționamente li se alătură ideile revoluționare ale lui Chomski, care glisează pe tema rolului SUA în echilibrul geopolitic și strategic planetar.
În esență, autorul susține în Cum merge lumea că lumea funcționează pentru foarte restrânsa sa elită, care profită de întreaga lume fără scrupule și pe spinarea tuturor locuitorilor planetei. „Adevărata dramă globală din 1776 încoace este atacul neîncetat al celor câtorva prosperi împotriva drepturilor celor mulți”, afirmă autorul. Sistemul suprem este ilustrat de SUA și cuprinde deciziile militare ale celei mai puternice țări, felul în care își impune regulile, fără dept de apel, permite giganților economici să facă orice pentru a asigura extinderea piețelor pentru produsele americane, media prezintă o imagine prietenoasă a SUA, „cu consimțământul fabricat” al cetățenilor. „Ceea ce există în Statele Unite și în toată lumea în ultimele decenii nu este piață liberă a capitalismului, ci o arenă a marilor corporații susținute de guvernele pe care se sprijină”.
O caracteristică aparte a acestui volum de colecție este faptul că toate aceste afirmații au fost făcute începând cu anii 1980, când lumea nu era copleșită încă total de internet, dar regulile competiției și ale supremației erau aceleași. În documentul „U.S. Policy Planning Study 23”, din anul 1948, realizat pentru Departamentul de Stat al SUA și citat de Chomsky, se afirmă că „avem circa 50% din bogăția lumii și doar 6,3% din populația globală. Scopul nostrum principal este să dezvoltăm o rețea de relații care să ne permit să menținem această disparitate”…
În ansamblu, lectura cărții Cum merge lumea oferă argumente solide în sprijinul faptului că aproape nimic din ceea ce predică anumite sisteme la nivel oficial nu este ceea ce pare. Așadar, Chomsky nu face decât să lege date și fapte publice cu firul roșu al unei logici la scară mare, nerecomandând auditoriului altceva decât să privească pădurea de dincolo de copacii din față și, odată stabilit tabloul general, să-i înțeleagă resorturile.
Cartea Cum merge lumea, de Noam Chomsky poate fi comandată online, cu reducere, de la Libris, Cartepedia sau Librex.