Recenzie la cartea „Evadări din iubire”, de Bernard Schlink

Dragostea mutilată prin trădări şi în continuă frondă faţă de sistemul societăţii germane, care face totul „aşa cum trebuie”, se află în miezul colecţiei de povestiri care alcătuiesc Evadări din iubire. Bernard Schlink este ca un chirurg care taie în miezul sentimentelor umane pentru a căuta exact această noţiune care, deşi abstractă, dă peste cap de atâtea ori şi sub atâtea forme rigoarea vieţii de fiecare zi a germanilor obişnuiţi din mici orăşele de provincie ale anilor `50.

Personajele masculine pe care le creionează Schlink în Evadări din iubire sunt marcate de frustrare, depresie, închistare emoţională. Nici bucuria nu-i mai poate bucura, într-atât de adânc a pătruns în ei ideea că trebuie să se reprime. Unii luptă – ca bărbatul care decide într-o zi că frumoasa lui carieră de architect şi familia lui „comme il faut” nu îl reprezintă şi se avântă într-o carieră artistică; are chiar succes (până într-acolo încât îşi permite două amante…). Şi totuşi… ceva lipseşte: când împlineşte 49 de ani, este inundat de idealismul studenţesc care îl mânase cândva să lupte pentru o societate mai bună şi ezită între a reintra în lumea idealurilor politice sau a-şi mai lua o amantă, de data aceasta „o femeie emancipată, care poartă ochelari”. Un altul este judecător; ghinionist în dragoste, se apropie de un cuplu berlinez până la punctul în care romantismul şi politica înceţoşează un soi de triunghi afectiv cu ipotenuza prea flexibilă: soţia îşi înşeală soţul, care are la rându-i o aventură cu… poliţia secretă, iar judecătorul află, moralizează şi rămâne tot nefericit, exact ca la început. Îndrăzneaţa povestire „Circumcizia” îl introduce în scenă pe Andi, student german la Drept în America, înfocat cercetător al conceptului de lege şi ordine în societatea de peste ocean. Iubita lui, Sarah, este programator pe calculator şi… evreică; nu se poate abţine să-l întrebe pe tânărul tot mai stânjenit despre Germania şi germani, cu o naturaleţe devastatoare, ca şi cum vorbeşte despre vreme. Cu toată fericirea de cuplu din perspectivă sexuală, relaţia se va prăbuşi ca un castel de cărţi de joc mai ales după vizitele reciproce la familiile celor doi, care devin ca nişte vizite la istoria însăşi, cea plină de răni.

Poate cel mai interesant aspect al cărţii este opoziţia dintre personajele robuste, raţionale, logice, treze şi pragmatice care cred că fericirea nu există nici când îi loveşte în nas şi, în paralel, sentimentul pe care se chinuie o viaţă întreagă să-l dispreţuiască şi să-l minimalizeze: iubirea. În toate formele în care îi ajunge din urmă în vieţile lor ordonate şi prestabilite, aceasta le întoarce lumile interioare pe dos cu o viteză şi o uşurinţă care fac cititorul să se întrebe de ce s-or fi chinuit aceşti oameni toată viaţa să-şi construiască inutile „apărătoare” de suflet…