La capătul lumii și în țară aspră a minunilor – Haruki Murakami, trad. Angela Hondru, ed. Polirom, 2012
De Murakami am mai citit ”Pădurea norvegiană” și ”În căutarea oii fantastice”.
Cartea de față este se poate încadra la SF, cam ca ”Minunata lume nouă” a lui Huxley, dar din punct de vedere calitativ nu o ajunge mai deloc. Cred că la partea a doua ”la capătul lumii” ar putea fi ceva de valorificat, ar fi putut fi creată o lume unde omenii nu mai au suflete, au renunțat la simțuri și trăiesc fericiți fiindcă nu prea gândesc. Cel puțin așa aș vedea eu un subiect interesant.
Cumpara cartea cu reducere si transport gratuit
Se găsesc unele puncte importante pe care le putem reține din carte, cum ar fi: ignoranța oamenilor, uitarea trecutului, manipularea de către niște organisme superioare, renunțarea la sentimente, fie ele bune, fie rele, căderea în apatie. În rest, totul pare abstract și trebuie date la o parte mai multe straturi pentru a înțelege exact ce a vrut să spună autorul.
Și că tot veni vorba de Murakami, după cum știți, el avea cea mai mare cotă la casa de pariuri, ca posibil laureat al Premiului Nobel. Nu știu de ce, fiindcă în lista candidaților existau scriitori mult mai valoroși ca el. Îmi pare rău pentru fanii Murakami, dar după aceste trei cărți autorul japonez nu m-a convins. Am auzit că unele dintre cele mai cunoscute cărți ale sale sunt ”Cronica păsării-arc” sau ”Kafka pe malul mării”, după ce le citesc o să-mi dau verdictul final despre acest autor care, după mine, face parte din categoria scriitorilor buni, deocamdată.
Și dacă am vorbit despre Kafka, cam așa este și lumea în ”La capătul lumii”, planul al doilea al romanului. Fiindcă se merge pe două planuri ”În țara aspră a minunilor” și ”La capătul lumii”. Avem două persoane care trăiesc vieți diferite, dar finalul pare că este același, neputința lor de a schimba ceva. Deși ei pentru asta sunt creați.
În prima parte, Watashi experimentează în câteva zile drame care-i schimbă viața iremediabil. El trăiește într-o lume în care Fabrica (pentru care lucrează ca și Computator), Simbulatorii (cei care au plecat din Fabrică) și Întunegrii, se luptă pe viață și pe moarte pentru informații, fiecare încercând să conducă lumea, ceea ce mă duce cu gândul la 1984 a lui Orwell, mai ales ”Fabrica”. Pe când Întunegrii, niște monștrii care trăiesc sub oraș și care nu suportă lumina, se hrănesc cu lucruri urâte și fac mult rău, îmi amintesc de Orbii lui Sabato din ”Eroi și morminte” și cei a lui Cortazar dintr-o povestire din ”Cât de mult o iubim pe Glenda”.
Așa că eroul nostru se găsește prins într-o situație fără ieșire când Profesorul și nepoata sa, adolescentă de 17 ani, grăsuță și iubitoare de culoarea roz, îl văd ca pe un salvator al omenirii, îi spun cât de important este el, fiind singura persoană care a trăit în urma unui experiment al Fabricii. El ar avea toate răspunsurile, dar din cauza concurenței, creierului lui nu mai poate fi salvat și urmează să plece în altă lume.
Emilia Zăinel
Esti extrem de profunda. Nu ai inteles nimic din Murakami, imi pare rau pentru tine. Vezi doar suprafata, fara a patrunde prea mult in adancuri. Pacat ca faci asemenea recenzii.