fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Recenzie la cartea Einstein, de Walter Isaacson

Einstein

Ziare, reviste, biografii, expoziții, manuale școlare, chiar piese de teatru și opere… O nesfârșită pleiadă de lucrări se ocupă de marele Einstein. La aproape 115 ani de la celebrul E=mc2, piscul secolului XX atrage, ca subiect, minți luminate cu nemiluita. Mai era necesară o altă carte care să se ocupe de Albert Einstein? Demersul lui Walter Isaacson s-a dovedit în final o lectură mai agreabilă decât multe și, una peste alta, o carte inedită despre viața uriașului om de știință.

Ca fost director la CNN și biograf al lui Kissinger și Benjamin Franklin, autorul a depășit așteptări blazate și oferă o piesă autentică de știință îmbinată armonios cu literatură de cea mai bună calitate. Isaacson îl abordează pe Einstein nu prin prisma unui om de știință aflat în sfere înalte și prea aerate pentru muritori, ci din cea a unui om cu o nesfârșită – dar rebelă – reverență în fața naturii, a misterelor, echilibrelor și legilor sale. Personajul atât de „întors pe toate părțile” își găsește un soi de liniște în cartea lui Isaacson, fiind portretizat ca un om de știință care punea mai mare preț pe imaginație decât pe cunoașterea rigidă și al cărui crez personal – cel puțin în anii de tinerețe, cei în care a elaborat faimoasa teorie a relativității – era „Trăiască imprudența!”. La fel de adevărat este faptul că atitudinea „obraznică” l-a costat mult: a fost singurul absolvent al Politehnicii din Zurich care nu a avut un job și a petrecut luni de zile aplicând peste tot ca să muncească. „În curând, cred că toți fizicienii, de la Marea Nordului până la vârful cel mai sudic al Italiei vor fi primit cererea mea”, spunea, dezamăgit, cel care avea să revoluționeze lumea științei doar câțiva ani mai târziu. Respins și din armată din motive de platfus și vene varicoase, Einstein se prezintă, în cartea lui Isaacson, într-o ipostază inedită, complet ieșită din pozele cu aură pe care i le știe o lume întreagă, care îl învață, generație după generație.

Firește, nici atunci când a găsit, în fine, unde să lucreze, omul de știință nu s-a dezis. Își termina treburile în două ore și apoi evada în lumea personală din care au ieșit rând pe rând cele mai minunate și provocatoare idei ale științei moderne, teoria relativității și comportamentul luminii fiind doar două dintre exemplele cele mai notorii. „Fizica trebuia răsturnată din temelii, iar Einstein era menit să fie cel care avea să acă asta”.

Biografia lui Einstein este, poate, cea mai răsunătoare poveste din categoria „viața bate orice film” și este meritul lui Isaacson să fi reușit să realizeze un volum coagulat și atractiv, inedit și simplu de abordat, uimitor pe alocuri, prin perspectiva în care pune un personaj atât de faimos și, nu în ultimul rând, o oglindă care relectă în realitate ceva ce au în comun toți cei care trag lumea după ei: îndrăzneala.

Cumpără cartea Einstein, de Walter Isaacson de la Libris.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
transport gratuit

4 zile cu transport gratuit la orice comandă

Next Article
Al nouălea mormânt

Al nouălea mormânt, de Stefan Ahnhem (Editura Litera, 2019)

Related Posts

Total
0
Share