Vocaţia care defineşte (recenzie la romanul „Stoner”, de John Williams)

Pagină după pagină, una mai legată de precedenta decât cealaltă, Williams relatează viaţa unui student care a ajuns profesor şi a predat toată viaţa. Pentru cei care caută senzaţionalul cu orice preţ, Stoner nu are astfel de momente de povestit. Are însă înţelesuri adânci, pentru cititori care trec dincolo de exranul superficialităţii lecturii (şi vieţii…).

Carte publicata in 2015 la Polirom
Colectia BIBLIOTECA POLIROM. Esential
Traducator: Ariadna Ponta
Tip coperta: Brosata
Format: 130×200
Numar pagini: 272
ISBN: 978-973-46-4973-0

William Stoner devenea student al Universităţii Missouri în 1910 (nu era puţin lucru pentru băiatul unui fermier!). Direcţionat iniţial spre a studia agricultura, tânărul are o revelaţie în momentul în care i se cere să demonstreze înţelesurile unui sonet de Shakespeare. Iniţial blocat, Stoner îşi dă seama că acest moment îi va schimba viaţa: odată cu „descuierea” tainelor literare se va devoala şi însemnătatea existenţei. Fascinat de credinţa că literatura schimbă lumea, Stoner devine profesor, „pur şi simplu un om pentru care cartea este adevărul, căruia îi este dată o demnitate a artei ce are puţin de-a face cu limitările, slăbiciunile sau nepotrivirile unui om cu lumea”.

Aşa porneşte la un drum entuziast un pedagog care pe parcurs avea să experimenteze multe dezamăgiri şi care ajunge la concluzia că nu se poate baza decât pe reperele sale academice. Fiu al pământului, este răbdător, onest şi dispus la efort, chiar nepregătit pentru viaţa de oraş cum se dovedeşte iniţial a fi. Williams îl descrie perfect, în tuşe complexe, pe omul care se trezeşte la propria vocaţie, pe emotivul care nu vorbeşte ce are în minte, din timiditate: „Ca în cazul multor altora, luna lor de miere fusese un eşec; totuşi, nu recunoşteau asta nici în forul interior şi nu realizau efectele pe termen lung”.

Se întâmplă şi lucruri bue în viaţa lui Stoner, dar toate se sfârşesc prost: străluceşte la catedră, dar cariera îi este subminată de superiori mediocri; se îndrăgosteşte şi se însoară, dar după o lună îşi dă seama că a făcut o greşeală; îşi adoră fiica, dar aceasta se întoarce împotriva lui; prinde viaţă într-o aventură extraconjugală, dar aceasta cade victimă conjuncturilor exterioare (întocmai ca drumul lui academic). La 42 de ani, Stoner „nu întrezărea nimic în viitor care să merite şi nimic înapoi de care să aibă chef să-şi reamintească”. Spre finalul cărţii, personajului îi sunt dedicate unele mici victorii, când amărăciunea este atât de vastă încât nu mai contează diferenţa.

„Cred că este un erou autentic. Mulţi cititori ar putea crede că Stoner a avut o viaţă tristă şi un destin nedrept. Dar nu este adevărat. Viaţa lui a fost cu siguranţă mai bună decât a multora. A făcut ce a dorit, s-a implicat în profesie, iar importanţa menirii sale sociale l-a definit. Aspectul major al cărţii este exact acest simţ al lui Stoner pentru meseria făcută onorabil, care îl face ceea ce este”, spune autorul.

Roxana Ichim