Lăsând la o parte biografia tumultuoasă a lui Junger, care a „reuşit performanţa” de a fi şi un antisemit blamat şi un antinazist pedepsit pentru asta, cartea Albine de sticlă este de referinţă pentru literatura mondială din mai multe puncte de vedere.
- Carte publicata in 2007 la Editura Art
- Cumpara cartea cu reducere
- Numar pagini: 588
- ISBN: 978-973-124-096-1
În primul rând, este vorba despre forţa cu care o poveste simplă deschide o freastră imensă spre o lume complicată. Naratorul, căpitanul Richard, este un veteran din două războaie care se vede în situaţia de a se milogi pentru o slujbă în timpuri cu care rezonează greu. Obligat să-şi înghită mândria, se prezintă la un interviu şi facem astfel cunoştinţă cu viitorul: angajatorul Zapparoni, un îmbogăţit care a reuşit în viaţă creând roboţi în miniatură pentru casele oamenilor. Pe parcursul interviului, boss-ul îi „face cunoştinţă” veteranului cu cea mai recentă creaţie a sa, albinele de sticlă. Acesta este punctul doi de referinţă al cărţii: vizionarismul.
În timp ce contemporanii lui Junger se limitau, în domeniul science fiction, la a imagina roboţi de mărimea oamenilor, Albine de sticlă prezintă dispozitivele lui Zapparoni ca milioane de circuite minuscule capabile să se coaguleze şi să se disperseze după cerinţe. Imediat ne vine în minte Internetul, nu-i aşa? Acelaşi Zapparoni „crea lucruri pe care nu doar puteai să le citeşti, să le auzi sau să le vezi, ci în care chiar aveai senzaţia că intri, ca în nişte grădini”. Nu cumva această descriere este a jocurilor video? Dacă ţinem cont de faptul că romanul a apărut în 1957, cum poate fi considerată altfel decât vizionară proiecţia nanotehnologiei în roboţii miniaturizaţi ai unui angajator imaginat la câţiva ani după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial? Mai mult, câţi prefigurau atunci că atmosfera terestră va fi „periclitată de era post-industrială?”
În faţa acestor „declaraţii de avans tehnologic”, dilema morală a veteranului apare firească. Îşi mai are locul într-o asemenea lume? Unde sunt vremurile pe care le cunoştea şi în care putea funcţiona, în care şcoala militară, oamenii previzibili, societatea care permitea proiecţia unui viitor erau date certe? Unde sunt vremrile în care „oamenii călăreau cai adevăraţi şi în care îţi puteai privi duşmanul în ochi înainte de a-l ucide?”. În acelaşi timp, tot acest dezgust în faţa laşităţii societăţii moderne îi poate afecta major şansele de a găsi o metodă de a-şi câştiga existenţa, întrucât nimănui nu îi place un angajat cu atitudine defetistă.
Nu în ultimul rând, un alt merit incontestabil al cărţii este faptul că cititorul contemporan poate foarte uşor relaţiona cu optica lui Richard. În fond, de câte alte ori după apariţia acestei povestiri nu s-a văzut că veteranii de război ajung la periferia societăţii, uitaţi de cei pe care i-au slujit şi siliţi să se umilească în faţa filmului unei lumi tehnologizate până la cinism, cu personaje principale de carton?…
Cartea Albine de sticlă, de Ernst Junger poate fi cumparata, cu reducere, de la eMAG / Elefant / Libris.