Cartea din spatele filmului

Felix și Otilia (1972)

Romanul se numește „Enigma Otiliei”, filmul se numește „Felix și Otilia” — iar schimbarea de titlu spune aproape tot despre ce a ales Iulian Mihu din cartea lui Călinescu.

🎟️ Adaptare oficială, făcută cu drepturile cărții.

🎬 Clasic românesc

Felix și Otilia

Regia
Iulian Mihu
Cu
Julieta Szönyi, Radu Boruzescu, Hermann Chrodower, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică
Anul
1972

Despre ce e vorba

Felix Sima, orfan și proaspăt student la Medicină, ajunge în București, în casa tutorelui său, bătrânul și zgârcitul Costache Giurgiuveanu. În casă mai locuiește Otilia, fata unei soții moarte a lui Costache, iar în jurul lor se învârt rudele care numără din ochi o moștenire. Felix se îndrăgostește de Otilia. Otilia, între el și moșierul Pascalopol, nu se grăbește să aleagă — și exact aici începe întrebarea pe care Călinescu a pus-o în titlu.

Filmul

Iulian Mihu a lucrat după un scenariu de Ioan Grigorescu și a scos un film de 135 de minute, produs de Studioul Cinematografic București, cu muzică de Anatol Vieru și imagine de Alexandru Întorsureanu și Gheorghe Fischer.

Julieta Szönyi o joacă pe Otilia Mărculescu. Felix Sima e Radu Boruzescu, care semnează, împreună cu Liviu Popa, și decorurile filmului. Costache Giurgiuveanu e Hermann Chrodower, Pascalopol e Sergiu Nicolaescu, iar Stănică Rațiu, rolul din care se ia aproape tot comicul cărții, e Gheorghe Dinică. În distribuție mai apar Violeta Andrei și Rodica Mandache.

Un an mai târziu, la cererea distribuitorului, din material s-a făcut și o variantă de serial în trei episoade, gândită pentru export. Așa se face că, în bazele de date, „Felix și Otilia” apare de două ori: ca film de 1972 și ca serial de 1973.

Cum se vede azi

Filmul e lung și curge lent, cu interioare încărcate și cu o grijă pentru obiecte pe care o explică și faptul că scenograful juca rolul principal: casa, mobila, lămpile, hainele poartă aproape atâta informație cât replicile. Pentru un spectator obișnuit cu filme de două ore cu douăzeci de personaje, primele treizeci de minute cer puțină răbdare până se așază cine cui îi e rudă.

Ce ține cel mai bine e Dinică. Stănică Rațiu vorbește mult tocmai ca să nu se vadă ce socotește, iar actorul îl prinde din prima replică. Ține și chipul Julietei Szönyi, ales pentru ambiguitatea pe care rolul o cere și pe care Călinescu o lasă nerezolvată.

Cartea

„Enigma Otiliei” a apărut în 1938 și e, ca formă, un roman balzacian scris în secolul XX cu toate uneltele lui: averea, casa, familia, moștenirea. Are în jur de 400 de pagini, cu un aparat de personaje secundare mult mai mare decât încape într-un film, și e una dintre lecturile obligatorii de liceu.

Autorul

George Călinescu (1899–1965) a fost în primul rând critic și istoric literar; „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941) e cartea după care se citează și azi. A scris și romane — „Enigma Otiliei”, „Bietul Ioanide”, „Scrinul negru” —, iar în ele se vede criticul: construiește personajele ca pe niște tipuri și le lasă apoi să se încurce singure.

Pentru școală

Romanul e în programa de liceu, iar filmul ajută la partea grea: cine e cu cine în familia Tulea, cum arată o casă bucureșteană de la 1909, de ce e moștenirea motorul a tot. Pentru teze însă contează textul, fiindcă subiectele cer exact ce filmul nu poate arăta — analiza personajelor și felul în care e construit romanul.

De ce merită văzute amândouă

Călinescu scrie ca un critic care construiește: fiecare personaj e întâi un tip — avarul, parazitul, fata de măritat, moșierul — și abia după aceea un om care face ce vrea el. Lectura are plăcerea asta dublă, de mecanism care se vede lucrând. Filmul renunță la mecanism și păstrează oamenii. Stănică al lui Dinică nu mai e „tipul arivistului”, e un domn care intră într-o cameră și începe să vorbească, iar tu înțelegi în treizeci de secunde de ce toată lumea îl rabdă.

Cea mai bună ordine e cartea, apoi filmul, și nu din principiu: romanul lasă intenționat nelămurit ce vrea Otilia, iar un chip de actriță, oricât de bine ales, îngustează întrebarea. Dacă vezi filmul întâi, Otilia va avea de acum încolo figura Julietei Szönyi, și bună parte din enigma din titlu se închide înainte s-o deschizi.

Ce s-a schimbat la ecranizare

Fără spoilere despre final.

  1. Alt titlu, altă miză. Cartea se numește „Enigma Otiliei” și ține cititorul în întrebarea „cine e, de fapt, Otilia?”. Filmul se numește „Felix și Otilia” și mută accentul pe relația dintre cei doi tineri. E cea mai vizibilă decizie de adaptare, luată încă din titlu.
  2. 135 de minute pentru 400 de pagini. Romanul are o mulțime de personaje secundare și de fire laterale, pe care Călinescu le lasă să crească în voie. Filmul taie din ele și strânge acțiunea în jurul casei lui Costache, așa că satelitii familiei Tulea apar mai rar decât în text.
  3. Felix e jucat de scenograful filmului. Radu Boruzescu, care semnează decorurile împreună cu Liviu Popa, joacă și rolul lui Felix. Felix din film e mai tăcut și mai observator decât tânărul din carte, care își comentează pe larg propriile trăiri.
  4. Casa spune ce în carte e explicat. Călinescu descrie pe pagini întregi strada, fațada, interioarele și ce spune fiecare obiect despre proprietar. Filmul nu descrie, ci arată — informația trece din comentariul autorului în decor, în lumină și în costum.
  5. O a doua viață, ca serial. În 1973, din același material s-a montat o variantă de serial în trei episoade, pentru export. Cine caută filmul azi poate da peste oricare dintre cele două montaje, cu durate diferite.

Citești întâi sau vezi întâi?

Dacă ai romanul de citit pentru școală, citește-l întâi: filmul îți dă chipuri și decor, dar nu îți dă analiza pe care o cere teza. Dacă vii fără obligații, vezi filmul întâi pentru Dinică, apoi citește cartea pentru tot ce n-a încăput.

Sursele acestei fișe