Marele Gatsby (2013)
Fitzgerald a murit în 1940 convins că romanul lui s-a vândut prost și că nu va mai citi nimeni. Optzeci și opt de ani mai târziu, ecranizarea lui Baz Luhrmann deschidea Festivalul de la Cannes.
🎟️ Adaptare oficială, făcută cu drepturile cărții.
Marele Gatsby
titlul original: The Great Gatsby
- Regia
- Baz Luhrmann
- Cu
- Leonardo DiCaprio, Carey Mulligan, Tobey Maguire, Joel Edgerton, Elizabeth Debicki, Isla Fisher
- Anul
- 2013
- Premii
- 2 premii Oscar: scenografie (Catherine Martin, Beverley Dunn) și costume (Catherine Martin)
Cartea sau filmul?
Un vot de persoană. Poți să te răzgândești oricând.
0% cartea · 0% filmul (0 voturi)
Despre ce e vorba
Vara lui 1922, pe coasta de nord a insulei Long Island, lângă New York. Nick Carraway, un tânăr din Vestul Mijlociu venit să lucreze în domeniul obligațiunilor, închiriază o căsuță între vilele uriașe din West Egg. Vecinul lui dă în fiecare weekend petreceri la care vine jumătate din oraș, deși aproape nimeni nu l-a văzut la față și toată lumea are altă variantă despre cine e și de unde are banii. Îl cheamă Jay Gatsby.
Peste golf, în East Egg, locuiesc verișoara lui Nick, Daisy Buchanan, și soțul ei, Tom, un om bogat din naștere, care nu simte nevoia să fie plăcut. Gatsby își cumpărase casa aceea pentru un singur motiv: de acolo se vede lumina verde de la capătul pontonului lui Daisy. O cunoscuse cu ani în urmă, înainte de război, pe vremea când nu avea nimic. Ce urmează e povestea unui om convins că trecutul se poate repeta dacă pui destui bani și destulă voință în el.
Filmul
Baz Luhrmann a deschis cu „Marele Gatsby” Festivalul de la Cannes din 2013, în afara competiției. Leonardo DiCaprio e Gatsby, Carey Mulligan e Daisy, Tobey Maguire e Nick, iar Joel Edgerton joacă un Tom Buchanan masiv și arogant. Filmul a fost turnat în 3D, cu petreceri coregrafiate ca niște numere muzicale, și e, ca tot ce face Luhrmann, un spectacol înainte de a fi o poveste.
Alegerea care a împărțit publicul în două e muzica. În loc de jazz de epocă, coloana sonoră amestecă hip-hop și pop de azi, produsă împreună cu Jay-Z. Logica regizorului e explicită: în 1922, jazzul era muzica scandaloasă a tinerilor, deci o reconstituire muzicală fidelă ar suna azi liniștitor, adică fals. Rezultatul e un film de epocă în care personajele dansează pe ritmuri din secolul nostru.
Academia Americană de Film i-a dat două premii Oscar, ambele pentru munca Catherinei Martin: scenografie, împreună cu Beverley Dunn, și costume. Au fost singurele două nominalizări ale filmului și le-a câștigat pe amândouă.
Cum se vede azi
Prima jumătate e aproape obositoare: cameră care zboară, tăieturi scurte, confetti, artificii, aur peste tot. A doua jumătate se liniștește brusc și devine, surprinzător, foarte apropiată de carte — camere mici, oameni transpirați, replici luate aproape cuvânt cu cuvânt din Fitzgerald.
DiCaprio e motivul principal pentru care filmul rezistă. Gatsby trebuie să fie, în același timp, fermecător și penibil, iar actorul ține echilibrul ăsta în scenele unde e cel mai greu: la prima revedere cu Daisy, când omul care a construit un imperiu pentru o femeie nu mai știe unde să pună mâinile.
Ce a îmbătrânit e 3D-ul și cantitatea de efecte digitale din planurile largi cu New Yorkul. Ce ține, în schimb, e decorul: casele, mașinile și rochiile arată ca niște lucruri la care s-a muncit, nu ca niște referințe. Cele două statuete n-au fost de complezență.
Cartea
Romanul a apărut în aprilie 1925, la Charles Scribner's Sons, și are sub două sute de pagini. Cronicile au fost bune, vânzările — dezamăgitoare. Fitzgerald a murit în 1940 convins că a ratat, iar cărțile lui ieșiseră practic din discuție. Abia în deceniile următoare „Marele Gatsby” a ajuns unde e acum: în programa școlară americană și în orice listă de romane care au format țara aceea.
E o carte scurtă care se citește într-un weekend și se recitește altfel la fiecare zece ani. Manuscrisul autograf și exemplarul din prima ediție corectat de mâna lui Fitzgerald se află la Biblioteca Universității Princeton, scanate și disponibile public.
Autorul
F. Scott Fitzgerald (1896–1940) s-a născut la Saint Paul, în Minnesota, a studiat la Princeton fără să termine și a devenit celebru peste noapte, la 23 de ani, cu romanul „De astă parte a raiului” (1920). A scris „Marele Gatsby” în mijlocul unei vieți scumpe și dezordonate, pe care o finanța cu povestiri vândute revistelor. A murit în California, la 44 de ani, în timp ce lucra la un roman despre Hollywood, rămas neterminat.
Pentru școală
Dacă romanul e pe listă, filmul ajută la atmosferă și la cronologie, dar nu ține loc de lectură: ce face valoarea cărții e vocea lui Nick, felul în care povestește — admirativ și necruțător în aceeași frază —, iar asta nu se poate filma. Luhrmann încearcă, punând pe ecran propoziții din roman, scrise cu litere peste imagine. E un semn de respect, nu un înlocuitor.
Ce s-a schimbat la ecranizare
Fără spoilere despre final.
- Un narator pe care Fitzgerald nu l-a scris. Filmul îl pune pe Nick Carraway să povestească totul dintr-un sanatoriu, unde scrie la sfatul medicului. Cadrul acesta, cu diagnostic și cu caiet, e inventat: în roman Nick povestește pur și simplu, fără să ni se spună de unde și în ce stare.
- Muzica de azi în loc de jazzul epocii. Petrecerile din 1922 sunt puse pe hip-hop și pop contemporan, într-o coloană sonoră produsă împreună cu Jay-Z. Cartea, dimpotrivă, își ia titlul de capitol din muzica momentului; „jazz” e, la Fitzgerald, numele unei epoci, nu o licență artistică.
- Spectacolul umflat, textul comprimat. Romanul are sub două sute de pagini și foarte puțină acțiune: conversații, o excursie la New York, câteva petreceri descrise în treacăt. Filmul transformă fiecare petrecere într-un număr de dans de câteva minute și adaugă planuri aeriene cu New Yorkul, inexistente în carte.
- Jordan Baker, lăsată deoparte. Jucătoarea de golf care în roman e și martora, și legătura lui Nick cu lumea aceea, are pe ecran un rol mult redus; relația ei cu Nick, care în carte ocupă un fir întreg, aproape dispare.
- Propozițiile lui Fitzgerald, scrise pe ecran. Luhrmann afișează literal fraze din roman peste imagine, ca text care se scrie în fața ta. E o soluție de film, nu una de carte: în roman aceleași fraze sunt gândurile lui Nick, nu citate.
⚠️ Diferențele de final (spoilere)
- Accidentul și ce urmează. Spre final, mașina galbenă a lui Gatsby o lovește mortal pe Myrtle Wilson, amanta lui Tom. La volan era Daisy, dar Gatsby își asumă vina ca s-o apere. Tom îi spune soțului lui Myrtle a cui e mașina, iar George Wilson îl împușcă pe Gatsby în piscină și apoi se sinucide.
- Înmormântarea. La înmormântarea lui Gatsby nu vine aproape nimeni dintre sutele de oameni care îi veneau la petreceri: doar Nick, tatăl lui Gatsby, venit din Vestul Mijlociu cu un carnet de notițe din copilăria fiului, și un singur invitat de altădată. Soții Buchanan pleacă pur și simplu din oraș.
- Ultima frază. Romanul se încheie cu imaginea bărcilor care înaintează contra curentului, purtate necontenit înapoi în trecut. Filmul păstrează fraza și o scrie pe ecran, dar o așază după ce Nick își termină manuscrisul în sanatoriu și adaugă de mână cuvântul „Marele” în titlu — gest care nu există în carte.
Citești întâi sau vezi întâi?
Citește întâi. Cartea are sub două sute de pagini, o termini într-un weekend, iar farmecul ei stă în voce — ceea ce filmul nu poate reproduce, oricât text ar pune pe ecran. Filmul merge perfect ca a doua repriză, pentru decoruri, costume și pentru DiCaprio.
