Cartea din spatele jocului

Middle-earth: Shadow of Mordor (2014)

Primul joc după Tolkien, din 1982, se vindea la pachet cu un exemplar al cărții. Treizeci de ani mai târziu, un studio american a inventat un personaj care nu există în romane și l-a pus să cucerească Mordorul.

🎟️ Adaptare oficială, făcută cu drepturile cărții.

🎮 Pe PC

Middle-earth: Shadow of Mordor

Studioul
Monolith Productions
Jocurile
The Hobbit (1982), The Lord of the Rings Online (2007), LEGO The Lord of the Rings (2012), Middle-earth: Shadow of Mordor (2014), Middle-earth: Shadow of War (2017), The Lord of the Rings: Return to Moria (2023)
Anul
2014
Pe ce joci
PC (verificat 16.11.2026)

Despre ce e vorba

Între „Hobbitul” și „Stăpânul inelelor” trec aproape optzeci de ani în care Tolkien nu povestește mai nimic: Sauron se întoarce în Mordor și își reface armata, iar cărțile ne spun doar atât. În gaura aceea se așază „Middle-earth: Shadow of Mordor”: Talion, un paznic al Porții Negre, își pierde familia și rămâne legat de spiritul lui Celebrimbor, elful care a făurit inelele puterii. Doi morți care nu pot muri de tot pornesc împreună împotriva căpeteniilor lui Sauron.

Niciunul dintre ei nu apare așa în cărți. Talion e inventat de studio, iar Celebrimbor e un nume din apendicele „Stăpânului inelelor”, cu o poveste pe care Tolkien o spune în câteva rânduri.

Jocurile

Lanțul e lung și începe devreme. În 1982, studioul australian Beam Software a scos „The Hobbit”, o aventură text pentru calculatoarele de acasă, care s-a vândut împreună cu un exemplar al cărții, printr-o înțelegere cu editorii. Au urmat jocuri de strategie, „The Lord of the Rings Online” (2007), versiunea LEGO (2012), „Return to Moria” (2023).

„Shadow of Mordor”, făcut de Monolith Productions pentru Warner Bros., a apărut în 2014 și a adus ceva ce nu se mai văzuse: sistemul Nemesis, prin care fiecare orc are nume, grad și memorie. Dacă te omoară, urcă în ierarhie și te recunoaște data viitoare. Continuarea, „Shadow of War”, a venit în 2017.

Povestea drepturilor

Partea pe care puțini cititori o știu: drepturile de joc, de film și de produse derivate după „Hobbitul” și „Stăpânul inelelor” nu sunt la moștenitorii lui Tolkien. Tolkien le-a vândut încă din timpul vieții, iar ele au ajuns la compania Saul Zaentz, devenită mai târziu Middle-earth Enterprises. În august 2022, grupul suedez Embracer a anunțat că a cumpărat Middle-earth Enterprises cu tot cu ele; cărțile în sine, adică dreptul de a le publica, nu au intrat în tranzacție.

De aici vine o limită pe care jucătorii o simt fără s-o înțeleagă: studiourile pot folosi ce e în cele două romane și în apendicele lor, nu și drepturile asupra cărților în sine, care au rămas în altă parte. Michael de Plater, directorul creativ de la Monolith, a cerut public ca jocurile să fie privite drept o adaptare, cu libertățile pe care le ia orice adaptare, nu drept continuări ale cărților.

Ce au făcut jocurile pentru cărți

Primul joc a vândut cartea la propriu: peste 100.000 de exemplare ale aventurii text în doi ani, fiecare cu romanul în cutie. Cifrele mai mari care circulă despre el nu au o sursă solidă. Pentru jocurile moderne nu există date publice despre efectul asupra vânzărilor; ce se poate spune e că fiecare val — jocurile, filmele lui Jackson, serialul Amazon — a adus în librării cititori care voiau să vadă ce scrie în original.

De unde începi lectura

De la „Hobbitul”, care e scurt, vesel și scris pentru copii, apoi trilogia în ordinea ei: „Frăția inelului”, „Cele două turnuri”, „Întoarcerea regelui”. Dacă ai jucat întâi, citește și apendicele de la finalul ultimului volum: acolo sunt inelele, făurarul lor și cronologia celor optzeci de ani din care studioul și-a construit jocul. „Silmarillion” e pentru după, și e o altă carte decât te aștepți: nu un roman, ci o mitologie.

Autorul

J.R.R. Tolkien (1892–1973) a fost profesor de anglo-saxonă la Oxford și a început prin a inventa limbi, pentru care a scris apoi popoare și povești, nu invers. „Hobbitul” a apărut în 1937, iar „Stăpânul inelelor” în 1954–1955, în trei volume, din motive de hârtie scumpă, nu pentru că ar fi fost gândit ca trilogie.

Ce a luat jocul din carte și ce a schimbat

Fără spoilere despre final.

  1. Personajul principal nu există în cărți. Talion e inventat de Monolith. Tot ce i se întâmplă e material nou, scris pentru joc.
  2. Făurarul inelelor, dus mai departe. Celebrimbor apare la Tolkien în apendice și în istoriile Pământului de Mijloc, în câteva rânduri. Jocul îi dă voce, caracter și un plan.
  3. Mordorul devine loc de explorat. În roman, Mordorul e un pustiu prin care doi hobbiți se târăsc cu ultimele puteri. În joc e o hartă deschisă, cu tabere, turnuri și căpetenii de cucerit.
  4. Orcii capătă nume. La Tolkien, orcii sunt o masă, cu două-trei excepții care vorbesc între ele. Sistemul Nemesis le dă fiecăruia nume, grad, frici și o relație cu tine.
  5. Alt subiect. Cărțile sunt despre milă, despre renunțare la putere și despre oameni mici care duc o greutate. Jocul e despre răzbunare și despre cucerirea puterii, adică despre exact ce refuză Frodo.

Citești întâi sau joci întâi?

Citește întâi, dar nu toată opera: „Hobbitul” și prima parte din „Frăția inelului” îți dau lumea. Jocul se joacă după, ca pe o poveste paralelă scrisă de altcineva în aceeași lume — nu ca pe Tolkien.

În ce ordine se citește seria „Stăpânul inelelor”

#TitlulAnul
1 Frăția Inelului 1954
2 Cele două turnuri 1954
3 Întoarcerea regelui 1955
Sursele acestei fișe