Vineri, 3 aprilie, revista Libertatea pentru femei a fost distruibuita impreuna cu romanul “Tributul. Sperante implinite” de Nora Roberts, a doua parte a romanului “Tributul. Scrisori de dragoste”. Cum vi s-au parut aceste carti? Cartea probabil se mai gaseste si acum la chioscurile de presa.
Cateva citate din “Tributul. Sperante implinite”:
“Ce-am făcut în viaţa asta ca să merit un dar atât de preţios? În fiecare noapte visez la tine, la sunetul vocii tale, la parfumul pielii tale, la gustul gurii tale. Freamăt înlăuntrul meu când îmi aduc aminte de splendoarea magică a momentelor în care făceam dragoste cu tine. Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă, temându-mă că totul este doar un vis. Oare mi-am imaginat doar că am stat lângă foc în noaptea aceea rece şi senină, şi am vorbit aşa cum nu mai vorbisem niciodată până atunci?”
“Se aruncă asupra lui, încolăcindu-şi braţele în jurul gâtului lui, în timp ce buzele i se lipeau de ale lui. Ford nu fusese pregătit pentru această izbucnire năvalnică, o combinaţie de disperare şi dorinţă. Cine ar fi fost?”
“Oare exista ceva mai romantic decât să fie sărutată în ploaie? se întrebă Cilla. Sau ceva mai frumos decât munţii aceia învăluiţi în ceaţă? Sau ceva mai eliberator decât mersul de mână cu iubitul, prin ploaia de vară, în timp ce toată lumea se grăbea să se ascundă în case?”
“O izbi, ca un fel de lamă tocită, senzaţia de invidie, dar înţelegerea îi luă rapid locul. Se iubeau. Ştiuse asta, desigur, dar acum vedea acea dragoste statornică şi simplă cu ochiul liber, în gesturile despre care îşi imagina că nici unul din ei nu avea să şi le mai amintească. Nu o simplă chestie de obişnuinţă sau de datorie, nici măcar legăturile pe care le simţeau după… oare de câţi ani erau împreună? Douăzeci şi trei, douăzeci şi patru de ani? Nu, nici măcar legăturile ce îi uneau după o jumătate de viaţă în comun. Bătuseră toate pronosticurile, câştigaseră premiul cel mare.”
“– Mi-ar plăcea o nuntă în grădină. Mi-ar plăcea să împart casa asta cu tine. Nu ştiu cum e posibil ca o perspectivă care mă sperie atât de mult să mă facă atât de fericită.
Ford îi atinse buzele cu blândeţe, cu multă blândeţe, prelungind sărutul în aerul parfumat, cu soarele revărsându-se printre ramurile copacilor.
– Eu cred în noi. O sărută din nou, legănându-se cu ea. Tu eşti cea cu care pot dansa.”
