Cărți noi și fragmente

Colecție Litera în 10 volume: Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova

BBookuria · 16 octombrie 2018 · 1 min de citit

Începând de marți, 16 octombrie, va apărea la toate punctele de vânzare a presei din București și din țară primul volum al colecției Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova la prețul promoțional de 9,99 lei, urmând ca săptămânal, până în luna decembrie – în pragul marii sărbători a Unirii – să apară și celelalte volume.

Al doilea volum, lansat în 23 octombrie, va aduce cititorilor un cadou special: harta României Mari, cu cele mai importante locuri de vizitat în an centenar.

Realizată în urma unei documentări care se întinde pe parcursul unui deceniu, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova este una dintre cele mai cuprinzătoare și mai amănunțite lucrări despre istoria românilor. Coordonatorii acestui proiect cultural sunt Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și Ioan Bolovan, profesor-doctor la Facultatea de Istorie din Cluj. Cei 12 autori ai acestei lucrări sunt reputați profesori universitari din Cluj și Iași, cercetători științifici de la institute de istorie, de arheologie sau de istoria artei din Cluj, Iași și București. În cele 700 de pagini ilustrate color, colecția Marea Istorie Ilustrată a României și a Republicii Moldova poartă cititorul prin toate epocile istorice, de la preistorie, până în prezent, punând accent pe evenimentele care au condus la Marea Unire a românilor de la 1918.

Cum ți s-a părut?

Din librăria Litera.ro

Ultimele noutăți de la Editura Litera

Toate cărțile Litera →

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește