Concert în memoria unui înger, Eric Emmanuel Schmitt (Humanitas)

Concert în memoria unui înger, de Eric Emmanuel Schmitt a fost distins în 2010 cu Premiul Goncourt pentru nuvelă. Până în prezent, volumul a fost tradus în 15 limbi.
Într-un cătun idilic din Franța, o respectabilă doamnă în vârstă pe care justiția a exonerat-o de orice vină este pe punctul de a-și mărturisi vina. În mijlocul oceanului, un marinar taciturn află că și-a pierdut o fiică.
Telegrama cea crudă nu îi spune însă care din cele patru. Oare inima de tată îi va șopti ceva? Destinele a doi tineri muzicieni sunt frânte de o crimă. Însă cine este mai vinovat: cel care a cedat o clipă, sau cel care a răspândit în jurul lui ura ani de zile? Se va folosi prima doamnă a Franței de un secret abominabil pentru a se răzbuna pe cel care nu o mai iubește?
Fiecare dintre protagoniștii celor patru nuvele din cartea Concert în memoria unui înger ajunge, într-o situație-limită, să-și cunoască fața cea mai întunecată. Însă nu toți ascultă de impulsurile inavuabile pe care le naște egoismul pur. Pentru unii, atâta vreme cât nu sunt imuni la remușcări, mântuirea este posibilă. Pentru alții, deși se află la un pas de ea, nu. Schmitt sondează profund și dezinvolt în același timp adâncimile conștiinței omenești și surprinde clipele fulgurante când morala învinge sau este învinsă, iar omul devine fie înger, fie diavol.
și ia parte la concertul în memoria unui înger
Cum ți s-a părut?
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Mai citește
Cărți noi și fragmente Cele mai bune romane fantastice. Un top alcătuit de experți
Cărți noi și fragmente Maeștrii spionajului. Cum influențează directorii CIA istoria și viitorul, de Chris Whipple (Editura Litera, 2024)
Cărți noi și fragmente