Robyn Benway este o scriitoare de romane dedicate adolescenților și tinerilor.
Traduse în peste douăzeci de limbi, cărțile ei au câștigat premii internaționale și au fost bestselleruri în numeroase țări. În anul 2017, cea mai recentă carte a sa, Departe de trunchi, a câștigat prestigiosul National Book Award for Young People’s Literature, iar în 2018 a fost recompensată cu PEN America Award. A fost numită una dintre cele mai bune cărți ale anului 2017 de către New York Times, Los Angeles Times, Entertainment Weekly și Boston Globe.
În Departe de trunchi, o adolescentă de șaisprezece ani este nevoită să își dea copilul nou-născut spre adopție deși acest gest nu poate rămâne fără urmări pentru ea. Părinții adoptivi nu au cum să umple golul lăsat și nici de mama naturală nu reușește să dea. În schimb, află că mai are frați: Maya, cu un an mai mică decât ea este în grija unei familii înstărite, Joaquin aproape de vârsta majoratului a avut neșansa să se perinde pe la șaptesprezece familii de plasament și a fost eroina unei adopții nereușite.
De la prima până la ultima pagina, acest roman plin de compasiune, amuzant, emoționant și pe care nu îți vine să-l lași din mână reușește să dea o definiție convingătoare conceptului de familie. – Kirkus Reviews
Grace se bucură cu toată ființa ei atunci când își regăsește frații dar nu poate fi indiferentă la absența mamei lor și stăruie în căutările ei de a o găsi, deși ceilalți doi frați nu par să aibă această grijă.
Cartea Departe de trunchi, emoționantă, scrisă într-un stil tulburător, este despre șansa de a te înconjura de o familie, privilegiu de care nu se bucură toți oamenii, dar și despre speranță, dragoste și legăturile ce se construiesc chiar și “departe de trunchi”.
Apărută la Editura Epica, în traducerea lui Sorin Petrescu, cartea Departe de trunchi, de Robyn Benway poate fi comandată online de la Libris sau Cărturești.