“Dune”, de Frank Herbert

Oricât de spectaculoase ar fi ecranizările, ce ar fie ele fără inventatorii poveştilor care le susţin? Cinematografia nu se poate imagina fără scenarii, fără scrisul unor oameni care trăiesc mai întâi în propriile minţi inspirate tot ceea ce mai târziu alţii transpun (în imagini nu totdeauna foarte inspirate). Ca urmare, pentru a descoperi adevărata poveste din „Dune” este indicat să „sorbim” cartea, chiar dacă am vizionat (cu atât mai mult în caz contrar) ecranizarea semnată de David Lynch.

Carte publicata in 2013 la Nemira
Colectia Nautilus SF
Traducator: Ion Doru Brana
Tip coperta: Brosata
Format: 130×200
Numar pagini: 816
ISBN: 978-606-579-632-4

Publicată pentru prima oară în 1965, „Dune” nu se remarca prin inovaţii literare; în fond, tema unei lumi feudale proiectate în spaţiul interstelar sau cea a revendicării puterii de către un îndreptăţit, chiar şi cosmic, nu erau noi.

Ce o face un reper al genului este felul în care autorul a rezonat cu epoca sa introducând în structura naraţiunii teme ale momentului, ca abuzul de droguri, relaţia om-mediul înconjurător şi căutarea iluminării spirirtuale. În condiţiile socio-politice ale occidentului anilor rebeli 1960, asemenea abordări au făcut imediat din „Dune” un bestseller.

Publicul masculin a rezonat imediat cu călătoria fantastică a personajului Paul Atreides de la un tânăr prinţ la calitatea de împărat al universului.

Grandoarea ideii s-a dovedit irezistibilă pentru cuceritorul care se află în personalitatea fiecărui bărbat al planetei. În plus, aventurile din „Dune” demonstrează un fel eroic de a trece de la băiat la bărbat, pe care de asemeni cititorii l-au găsit foarte atractiv. Cartea este un adevărat elixir pentru un anume tip de tineri – inteligenţi, introvertiţi, răzvrătiţi – care au în AND aceleaşi predispoziţii la a se construi singuri, înfruntând în faţă totul. Un fel de atitudine leonină. Cartea le alimentează şi le satisface acest fel de a privi viaţa.

Pe partea valorii sale literare, pe lângă construcţia în perspectiva unei viitoare ecranizări, cartea abordează cititorul cu o intimă relatare la persoana a treia, stil care va fi adoptat ulterior de mulţi autori de literatură SF. Este străvezie inspiraţia pe care a generat-o „Dune” pentru seria „Game of Thrones”, de pildă. Interesant este faptul că, pe de altă parte, reîntoarcerea apetitului publicului pentru acest gen a reînviat „Dune”, care, chiar şi cu ecranizările repetate, tot căzuse într-un con de umbră la aniversarea celor 50 de ani de la apariţie. Din fericire, povestea se susţine singură în timp, graţie unui stil literar de excepţie şi abordării meşteşugite ale unor teme perene.