Infernul, de Dante Alighieri

Dacă cineva a trebuit să treacă prin infern pentru a obţine Paradisul, Dante Aligheri a fost acela. Şi ne-a povestit şi nouă, generaţiile care au nevoie de aceste poveşti mari ale literaturii universale, cum este să fii condus pe acest drum, care oferă palpabil doar suferinţa, de un titan al poeziei ca Vergiliu. Şi aşa începe „the road to hell”…

Cei doi poeţi intră în antecamera infernului, unde suflete păcătoase sunt muşcate de insecte pentru eternitate. Apoi dau peste alte suflete pe malul râului Acheron, iar luntraşul morţii, Charon, acceptă într-un final să-i treacă pe malul celălalt. Aici, Homer, Ovidiu, Horaţiu şi o întreagă pleiadă de filosofi îşi odihnesc umbrele.

infernul

Carte publicata in 2013 la Editura RAO
Numar pagini: 318
ISBN: 978-606-609-501-3

În „cercul” următor, monstruosul Minos îi judecă pe cei ce au greşit, stabilindu-le sentinţele potrivite. Aici se întâlneşte Dante cu Paolo şi Francesca, doi amanţi clandestini pierduţi într-o furtună. În dreptul nivelului următor, alt monstru: Cerber, care stă de strajă păcătoşilor condamnaţi la a-şi petrece eternitatea în noroi. Şi aici au loc nişte întâlniri interesante şi pline de previziuni pentru Dante, care vede pe nivelul următor alte creaturi condamnate şi din nou alte întâlniri premonitive au loc pe cercul al cincilea, după sinistrul râu al morţii Styx, pe care îl ştiu toţi cei familiarizaţi cu miturile şi legendele Greciei antice. Cercul următor este unul al groazei, în care condamnaţii ard în propriile morminte şi unde Dante petrece câteva clipe în compania unui fost inamic, Farinata degli Uberti.

Urmează o vale largă şi adâncă, în care poeţii îl întâlnesc pe Minotaur, apoi văd un râu de sânge care fierbe şi în care stau cei care sunt agresivi, tiranii şi făcătorii de războaie. Adâncimea este în funcţie de gravitatea păcatului… Aceasta este apa pe care cei doi trebuie s-o traverseze pentru a ajunge la „etajul” sinucigaşilor şi al blasfemiatorilor. După alte câteva întâlniri pe care cititorul le va găsi cu siguranţă deosebit de interesante şi pilduitoare, Dante trece mai departe, acolo unde îşi ispăşesc păcatele seducătorii, mereu biciuiţi, apoi acolo unde ghicitorii sunt condamnaţi să umble mereu cu capul întors în spate şi cu ochii înlăcrimaţi. Nu lipseşte etajul hoţilor, unde sălăşluiesc cei care sunt muşcaţi de vipere, se transformă în şerpi şi trebuie să muşte pe alţii pentru a reintra în forma umană. Mai mult, la cercul sfătuitorilor rău intenţionaţi, Dante găseşte umbra lui Ulise, care îi explică în amănunt cum şi-a găsit sfârşitul pământesc (pentru cei pasionaţi de „Odiseea”, aceasta ar putea fi o binevenită încheiere).

Până la finalul călătoriei, acolo unde pe un ultim nivel se află trădătorii şi Satana însuşi, cititorul va fi la fel de fascinat de această capodoperă a literaturii universale.