Inserturi: Colectia Nobel de la Jurnalul National ajunge la volumul 28: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea, de John Steinbeck
Miercuri, 16 ianarie, Jurnalul National ne ofera volumul 28 din Colectia Nobel: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea, de John Steinbeck.
Vechea misiune a scriitorului nu s-a schimbat. El are datoria de a expune numeroasele și dureroasele noastre vinovății și eșecuri, de a scoate la lumină visele noastre, întunecate și periculoase, în scopul progresului. Un scriitor care nu crede cu pasiune în perfectibilitatea ființei umane nu are nici devotament, nici un loc aparte pentru el în literatură. (John Steinbeck, la decernarea Premiului Nobel, 1962)
În Scurta domnie… nu e loc pentru patetism, personaje sumbre, marginali persecutaţi și destine făcute franjuri. Steinbeck însuși își numește miniromanul “o scorneală”, parcă pentru a da de știre că o lume unde fiecare se ia foarte în serios are mai multe probleme decât crede. Iar scorneala are o arhitectură simplă și duce spre un gând a cărui valabilitate poate fi testată pretutindeni și oricând: șotronul politic este unul dintre cele mai vii spectacole ale ridicolului. (Radu Paraschivescu)
Cum ți s-a părut?
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Mai citește
Cărți noi și fragmente Cele mai bune romane fantastice. Un top alcătuit de experți
Cărți noi și fragmente Maeștrii spionajului. Cum influențează directorii CIA istoria și viitorul, de Chris Whipple (Editura Litera, 2024)
Cărți noi și fragmente