fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Lista Anutei: Zece carti interesante de la Editura Herg Benet

Imi place tare mult editura Herg Benet deoarece are romane foarte interesante si indraznete, diferite intr-un sens bun si greu de digerat pentru anumite tipuri de persoane. Apreciez mult la aceasta editura ca promoveaza autorii romani si sa nu uitam de copertile cartilor care sunt fenomenale. Stiu ca nu trebuie judecata o carte dupa coperta, dar, de asemenea, stiu ca daca o carte are doua editii cu doua coperti diferite, in mod sigur o aleg pe cea care imi place mai mult chiar daca ar fi mai scumpa :))

Am selectat zece romane aparute la editura Herg Benet pe care vi le recomand si daca va plac gasiti aici mai multe romane cu care puteti completa lista pentru lecturi viitoare. A mea deja s-a marit considerabil.

Descrierile cartilor de mai jos apartin librariilor online pe care le recomandam. Pentru mai multe informatii despre fiecare carte in parte puteti folosi Google, cu siguranta veti gasi recenzii sau articole care sa va dea mai multe amanunte. Spor la citit!

1. “Anamneza” de Ana Sandulescu

Luisa, o adolescentă de şaptesprezece ani, se trezeşte pe un pat de spital, după o comă îndelungată. Însoțită de Jurnal − confident și prieten, totodată −, tânăra îşi proiectează o călătorie reminiscentă prin universuri aparent disjuncte, construind un tablou haotic, fragmentar, unde adună atacurile de panică, relaţia tensionată din trecutul părinţilor ei, bisexualitatea, fobia pentru apa sărată, amestecul de substanţe interzise în doze nerecomandate, iubirea pentru Sorin, legături eşuate, împreună cu dorinţa de a scrie și necesitatea cunoaşterii de sine.
Dar există oare un capăt al drumului?

2. “Malad” de Alexandru Voicescu

  • MaladCarte publicata in 2015 la Herg Benet
  • Cumpara cartea la cel ma mic pret
  • Colectia Radical din 7
  • Tip coperta: Brosata
  • Format: 130×200
  • Numar pagini: 220
  • ISBN: 978-606-763-001-5

În timpul lansării noului produs al companiei high tech la care este angajat, Andrei, art director român stabilit în Elveţia, experimentează o viziune inexplicabilă, indusă de un desen al misterioasei Ioana. Încercând să afle identitatea acesteia și legătura dintre ei doi, devine implicat în acţiunile unui grup de artişti underground dintr-o reţea cosmopolită, grup care duce la extrem învăţăturile mentorului lor. Acuzat de crimă, trebuie să fugă. Este ghidat de Eliza, o tânără care pare să cunoască îndeaproape motivele ce i-au schimbat viaţa normală şi aproape anostă de până atunci. Pe parcursul a numai câtorva zile, Andrei realizează că adevărurile pe care le ştia despre propria persoană sunt doar o mică parte a unui puzzle care îl poartă fără voia lui prin Praga, Lausanne, Milano și un izolat sat din Banatul sârbesc.

În Malad, realitatea se întrepătrunde cu oniricul, ştiinţa cu alchimia, religia cu fanatismul, iar existenţa obiectivă se dovedeşte doar o umbră a unui alt substrat, mai adânc şi mai improbabil de conştientizat, unde moartea şi decadenţa sunt catalizatori reci ai destinului. În cele din urmă, iubirea poate să fie salvarea. Sau distrugerea, deopotrivă.

3. “Octopussy” de Cristina Boncea

  • OctopussyCarte publicata in 2015 la Herg Benet
  • Cumpara cartea la cel mai mic pret
  • Colectia Radical din 7
  • Tip coperta: Brosata
  • Format: 130×200
  • Numar pagini: 192
  • ISBN: 978-606-8530-86-4

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.

Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…

Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.

4. “Papusile” de Cristina Nemerovschi

  • PapusileCarte publicata in 2014 la Herg Benet
  • Cumpara cartea la cel mai mic pret
  • Colectia Radical din 7
  • Tip coperta: Brosata
  • Format: 130×200
  • Numar pagini: 368
  • ISBN: 978-606-8530-65-9

La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna.
Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, cântă într-o trupă rock și se pregătește de bac –o întâlnește într-o noapte pe carismatica și misterioasa Luna. Alter ego, iubită, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se împarte între aventuri extreme și dorința de a-i face pe cei din jur să le accepte relația, totul sub amenințarea unei profeții vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate întunecate, și o provocare: Dora va trebui să o iubească pe Luna împotriva tuturor.

August, 2014: O surpriză romantică pentru Luna ia o întorsătură neașteptată și Dora va observa cum lumea pe care o știe, în mijlocul căreia se află iubirea ei, se surpă definitiv.

La început n-au fost cuvântul, Dumnezeu sau întinderea nesfârșită de ape. La început au fost Dora și Luna.
Și totul a pornit de acolo.

Păpușile – o poveste despre iubire și moarte. Despre toate lucrurile care contează.

5. “Cimitirul” de Telespan

Adrian Green este un homosexual român care se mută la Londra pentru că… e obosit. Deși nu prea mai are chef de muncă, își găsește, totuși, un job: administrator de cimitir. Pe măsură ce interacționează cu diverși clienți, vii sau morți, Adrian ne spune exact ce crede el despre religie, bani, sex sau moarte, concepte pe care le descrie cu o sinceritate crudă, foarte mult umor și sarcasm. Cimitirul Wormholt devine spațiul în care Green își dă seama că fericirea stă în acceptarea adevărului propriu, și nu în ochii celor din jur.

“Singurul sfat pe care eu pot să îl dau cu inima împăcată este: Dormiţi! Dormiţi, fraţilor, că somnul n-a făcut rău nimănui! Eşti trist? Culcă-te! Eşti nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc şi mori în somn!”

6. “Am murit, din fericire: Intoarcerea” de Theo Anghel

  • Am-murit-din-fericire-IntoarcereaCarte publicata in 2014 la Herg Benet
  • Cumpara cartea de aici
  • Colectia Cartile Arven
  • Tip coperta: Brosata
  • Format: 178×107
  • Numar pagini: 320
  • ISBN: 978-606-8530-58-1

Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții ei. Pentru oricine, acesta ar părea sfârșitul. Nu și pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață și familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul și confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar și pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani și… prima iubire?

Există viață după moarte? Unii vor spune da, alții că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranță nu v-ați gândit.
Există recuperatorii de suflete. Smulși din existențele lor, sunt aruncați în altele, neîntrebați de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…

7. “X(y)” de Alex Pitigoi

X, un tânăr de 21 de ani, o cunoaște pe Y, enigmatică, misterioasă și sofisticată. În scurt timp, X se îndrăgostește și Y devine centrul existenței lui. Își face planurile de viitor în funcție de ea, își dezamăgește părinții, joacă totul pe o carte… dar fata s-ar putea să nu fie ceea ce își imaginează X.

Y este o tânără dezamăgită în dragoste în momentul în care-l cunoaște pe X. Pentru o clipă, ea speră ca X să o facă să se îndrăgostească din nou. Dar o relație cu un început promițător se transformă brusc într-o cursă pentru răzbunare.
Povestea celor doi este redată atât din punctul de vedere al lui X, cât și al lui Y, cu un limbaj autentic și atractiv, care surprinde perfect dilemele și anxietatea noii generații din România de azi.

8. “Specimenul” de Andrei Trifanescu

  • SpecimenulCarte publicata in 2014 la Herg Benet
  • Cumpara cartea la cel mai mic pret
  • Colectia Cartile Arven
  • Tip coperta: Brosata
  • Format: 107×178
  • Numar pagini: 402
  • ISBN: 978-606-8530-37-6

Cartea 1 din seria Invadatorii. Nu avem amintiri. O lume a fost construită special pentru noi. Aici, suntem pioni într-un joc fatal, pe care trebuie să-l câștigăm dacă vrem să rămânem în viață. Împotrivindu-se regulilor coordonatorilor, unul dintre noi a fost ucis cu brutalitate… dar s-a întors. Și nimic n-a mai fost la fel.

Extrași și aduși în lumea reală, îi întâlnim pe cei care au pus la cale totul. Suntem pregătiți însă pentru a privi noua realitate? Pământul nu mai este nimic altceva decât o planetă stearpă, otrăvită și invadată.

Ești gata de confruntare? Ne vei fi alături în războiul ce ne va elibera? Specimenele te așteaptă! Grăbește-te, înainte ca invadatorii să se trezească! Prea târziu… Sunt deja printre noi.

9. “Two Rabbit” de Beatrice Ognenovici

După un accident de maşină în care-şi pierde ambii părinţi, chiar în ziua în care împlineşte 14 ani, Dré capătă un nou nume – Two Rabbit – şi o viaţă pe fugă, la limită, mereu supusă schimbărilor radicale. Arme, droguri, bătăi, găşti, crimă, sex şi apoi o speranţă orbitoare, odată cu prima iubire care îi iese în cale. Dar totul se termină brusc, pentru a o lua din nou de la capăt, la fel de intens.

În ciuda tuturor festelor pe care i le joacă destinul, fiecare întâmplare care îl marchează este un prilej pentru a reflecta asupra condiţiei umane şi, în final, asupra iubirii. Viaţa, crede Two Rabbit, e compusă din cercuri, iar cercurile nu trebuie lăsate niciodată deschise.

10. “Din oficiu” de Cristi Ardelean

  • Din_oficiuCarte publicata in 2014 la Karth
  • Cumpara cartea la cel mai mic pret
  • Colectia Imprint Karth – Proza
  • Tip coperta: Brosata
  • Format: 130×200
  • Numar pagini: 216
  • ISBN: 978-606-93658-4-7

După ce i se repartizează din oficiu cazul unei crime misterioase, un tânăr avocat se trezește prins într-o intrigă de roman polițist care-l depășește. Principala probă de la dosar este o carte. Nedumerit și incitat de confuzia dintre ficțiune și realitate, care ar putea decide soarta unui om aparent nevinovat, avocatul se adâncește în lectura cărții, în centrul căreia se află o crimă. Dar, pe măsură ce află povestea personajului, avocatul descoperă că, până la urmă, între realitate și ficțiune sunt mai multe ițe încurcate decât păreau la prima vedere… Până unde sunt dispuse ciudatele personaje să meargă pentru a-și atinge scopul?

Cu pasaje de thriller polițist, cu tente de film horror, dar și cu un fundal realist al României de azi, Din oficiu este un roman care te ține în priză până la final.

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Nord-Vest, de Zadie Smith

Next Article

Eon, de Greg Bear

Related Posts

Total
0
Share