Astăzi am ales să vă propun o listă despre cărțile dedicate plantelor medicinale. Le cunoașteți, le creșteți chiar voi în grădină, le-ați verificat puterea vindecătoare, folosiți remedii pe baza lor?
Ca să lămurim măcar câteva din întrebările ce se nasc pe baza acestui subiect, vă invit să parcurgeți lista de mai jos pentru a vă familiariza cu denumirile plantelor și pentru a afla ce afecțiuni vă pot fi alinate cu ajutorul lor.
1. Remedii din plante. Plante medicinale pentru stres și anxietate, de Rosemary Gladstar
Rosemary Gladstar este fitoterapeut și profesor de medicină naturistă de renume, cu peste 35 de ani de experiență în studiul plantelor medicinale. De asemeni, este directorul International Herb Symposium și al Women’s Herbal Conference, organizată în fiecare an, co–fondator al Traditional Medicine Tea Company și președinte fondator al organizației nonprofit United Plant Savers. În anul 2013, Gladstar a primit primul premiu anual Mark Blumenthal, pentru contribuții aduse comunității fitoterapeuților, acordat de American Botanical Council.
Rosemary ne îndeamnă să folosim plantele sub forma decocturilor și a infuziilor sau, cu scop relaxant, să nu neglijăm folosirea plantelor pentru băi calde. Sunt prezentate 21 de plante care și-au dovedit eficiența de-a lungul timpului în tratarea unor afecțiuni specifice stresului, precum: anxietatea, depresia, atacurile de panică, migrenele, herpesul, durerile de cap, insomnia.
2. Vindecare prin nutriție. Fără medicamente, doar prin vitamine, minerale, plante și suplimente alimentare naturale, de Phyllis A. Balch
Cartea aceasta te va ajuta să îți organizezi mai bine programul nutrițional, fie că ai o anumită suferință, fie că dorești să îți menții starea de sănătate.
Lucrarea cuprinde:
- Recomandări de dozare aduse la zi pentru vitamine, plante și alte suplimente
- Informații care reflectă ultimele descoperiri despre vitamina E și vitamina B12
- Cele mai noi studii privind unele afecțiuni, precum bolile cardiovasculare, diabetul și fibromialgia
- Ultimele descoperiri despre posibile legături între boala Alzheimer și bolile cardiovasculare
- Planuri de tratament și de reabilitare pentru abuzul de substanțe, precum alcoolul, stimulentele, marijuana si opiaceele.
În prima parte a cărții sunt explicate cele mai întâlnite tipuri de nutrienți, de suplimente alimentare și de plante, pe când partea a doua este despre nu mai puțin de 300 de afecțiuni și probleme de sănătate. Remediile și terapiile alternative sunt analizate în partea a treia și tot aici sunt incluse cele mai noi descoperiri în domeniu.
Cel mai apreciat ghid de sănătate holistică, Vindecarea prin nutriție, s-a vândut în peste opt milioane de exemplare, fiind folosit ca îndrumar pentru a îmbunătăți starea de sănătate a oamenilor.
3. Plante medicinale pentru sănătatea copilului, de Rosemary Gladstar
Rosemary Gladstar, cunoscuta autoare și specialistă în studiul plantelor medicinale, realizează de această dată un îndreptar ajutător în tratarea bolilor și traumatismelor comune specifice celor mici.
Ceai de hibiscus pentru răceli și gripă, urzică pentru febra fânului, frunze de mur pentru diaree, cireș sălbatic pentru tuse – remediile din plante sunt o alternativă la fel de sigură și de eficientă la medicamentele comerciale care au dezavantajul efectelor secundare nedorite.
Rețete pentru colici, iritație de scutec, febră, răceli, arsuri, tăieturi și multe altele sunt descrise în amănunt și, foarte important, multe sunt făcute în așa fel încât să îi atragă pe cei mici, având forme de acadele sau ceaiuri, siropuri.
4. Antivirale din plante, de Stephen Harrod Buhner
Stephen Harrod Buhner, autor a numeroase cărți dedicate efectelor benefice date de plante, face profilul plantelor care s-au dovedit eficiente împotriva infecțiilor virale. Totodată, cu ajutorul acestor plante, putem lupta pentru întărirea imunității. Virusurile nu au stat pe loc nici ele, au suferit numeroase mutații și au devenit, fără să ne dorim, din ce în ce mai rezistente la medicamentele antivirale de sinteză.
În aceste condiții ne întrebăm ce am putea să facem și cum să folosim cât mai eficient plantele, în folosul nostru, în condițiile în care crize globale, ce au fost declanșate de SARS sau de febra dengue s-au răspândit într-un ritm accelerat ce a depășit cu mult capacitatea oamenilor de a crea noi medicamente pentru aceste afecțiuni.
Nu mai este deja o noutate că în fiecare anotimp apar noi tulpini de gripă care pun eficacitatea vaccinurilor la încercare și, vrem-nu -vrem, uneori trebuie să ne întoarcem fața către natură și să luăm tot ce este mai bun în plante.
5. Plante medicinale autohtone, de Teodor Robu, Constantin Milică
Prof. dr. Teodor Robu și-a dedicat toată energia studiului plantelor, materializată în 15 manuale și cărți universitare dintre care amintim doar câteva: Toma Liana Doina, Milică C. Robu T Jităreanu Carmen Doina, Slabu Cristina 1999 –Fiziologie vegetală, Îndrumător de laborator, 1999 – Editura Universităţii Agronomice şi de Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad Iaşi”, Robu T., Milică C. 2004 –Plante medicinale autohtone. – fiziologie, biochimie, recunoaştere, utilizări, C. Milică, Elena Bavaru, T. Robu, 2004 – Izvoare de sănătate din flora medicinală. Editura Ovidius University Press, Constanţa, T. Robu, 2005 – Monografia genului IRIS – fiziologie, botanică, utilizări. Editura Universităţii Agronomice şi de Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad Iaşi, Mogârzan Aglaia, Robu T. 2005 – Tehnologia păstrării produselor agricole vegetale. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi.
Prof. dr. Constantin Milică cercetează efectele plantelor medicinale de mai bine de 50 de ani, elaborând diverse tratamente naturiste spre a contribui la îmbunătățirea starii de sănătate a oamenilor.
Omul a folosit plantele din timpuri străvechi, fie că le-a descoperit din instinct, din întâmplare sau din disperarea de a se face bine. Astfel, a început să folosească plantele din imediata lui apropiere, apoi a transmis prin viu grai cunoștințele dobândite.
Unele animale bolnave s-au apropiat, instinctual, de plantele medicinale și au beneficiat la rândul lor de efectele benefice ale acestora.
Importanța plantelor medicinale în dezvoltarea umanității este dovedită de prezența lor în numeroase poezii, picturi, sculpturi, literatura, etc. Progresul științei și al tehnologiilor a permis ca plantele medicinale și aromatice utilizate empiric să fie supuse studiilor biochimice, descoperindu-se noi și noi substanțe bioactive.
6. Tratamente naturiste în bolile de piele, de Eugen Giurgiu
Eugen Giurgiu este conștient că puterea plantelor este nelimitată și din această cauză și-a câștigat după ani lungi de studiu, o benemeritată reputație în lumea cercetătorilor și practicienilor medicinei alternative.
Tratamentele de tip naturist au fost folosite cu bune rezultate mai ales în dermatologie, în diferite afecțiuni ale pielii unde tratamentul medicamentos nu a dat rezultate.
De ce este atât de important să tratăm afecțiunile dermatologice? Pentru că, făcând abstracție de aspectul estetic, toate afecțiunile din spectru dermatologic erodează încrederea în sine, făcând persoana în cauză să sufere foarte mult. Remediile pe bază de plante sunt folosite mai ales în afecțiunile ușoare, însă ele sunt utilizate și în cele cronice.
Eugen Giurgiu a vindecat sau a ameliorat cu ajutorul remediilor sale numeroase afecțiuni, fiind convins că aspectul estetic este important pentru orice om.
7. Ghidul complet al plantelor medicinale și al bolilor pe care le vindecă, de David Hoffmann
David Hoffmann susține ideea că nu toate bolile au nevoie de tratamente medicamentoase puternice și sprijină oamenii să se informeze, să învețe despre modul în care plantele îi pot ajuta pe ei și pe familiile lor.
Cartea include:
– o explicație clară a sistemelor organismului
– sfaturi privind diagnosticarea și tratarea bolilor
– metode simple de culegere a plantelor și de preparare a remediilor;
– un repertoar al plantelor medicinale și un index al denumirilor botanice.
Cartea Ghidul complet al plantelor medicinale și al bolilor pe care le vindecă, de David Hoffmann are meritul de a fi bine structurată, pe înțelesul tuturor și cuprinde multe sfaturi pentru identificarea și tratamentul a numeroase afecțiuni.