Toate cele șapte cărți din lista de mai jos, ce tratează autismul din unghiuri de vedere diferite, au același numitor comun: au ca scop să redea speranța celor ce s-au întâlnit la job (cadrele medicale, de exemplu) sau în familie cu tulburări din spectrul autist.
Cele mai multe cărți despre acest subiect sunt scrise fie de specialiști, fie de cei care sunt direct implicați în această poveste și care trăiesc cu un copil cu autism.
Impresionant și greu de uitat este exemplul lui Daniel Tammet și povestea lui din M-am născut într-o zi albastră, locul de unde aflăm că Daniel are o viață normală, vorbește fluent 10 limbi și a scris până acum trei cărți.
Autism, de Jessie Hewitson
Scrisă de Jessie Hewitson, jurnalist premiat la revista The Times, Autism. Cum să crești fericit un copil cu autism este cartea pe care și-ar fi dorit s-o citească atunci când fiul său a primit diagnostic din spectrul autist.
Cartea combină experiențele personale cu trucuri de la adulți cu autism, alți părinți, precum și sfaturi de la profesioniști în acest domeniu.
Autism privește această condiție mai degrabă ca un element diferențiator și nu ca pe o tulburare și include îndemnuri cu privire la:
- Ce să faci dacă te gândești că copilul tău este autist
- Cum să înțelegi și să-ți ajuți copilul la școală și acasă
- Sănătatea mentală și autismul
- Diferența dintre fetele și baieții din spectrul autistic
“O lectură obligatorie pentru orice familie care trăiește cu un copil cu autism. – Laura James, autoarea carții Odd Girl Out
Lasă-mă să-ți aud glasul. Povestea unei familii care a învins autismul, de Catherine Maurice
Lasă-mă să-ți aud glasul este povestea unei mame care a luptat și a învins autismul. O carte memorabilă, pe cât de precis documentată, pe atât de bine scrisă.
În lupta lor disperată pentru a-și salva fiica, soții Maurice pătrund în hățișul termenilor medicali și înfruntă coșmarul speranțelor false, al „vindecărilor miraculoase“ și al acuzațiilor supărătoare potrivit cărora ei sunt singurii vinovați de autismul lui Anne-Marie.
În cele din urma, salvarea fetiței va veni din aplicarea unei terapii de modificare comportamentală.
“Remarcabilă… O poveste spusă din inimă… Un model de urmat pentru familiile aflate în situații similare.” – Library Journal
Autismul și Sindromul Asperger. Ghid pentru asistenți medicali, de Chritopher Barber
Autismul și sindromul Asperger – Ghid pentru asistenți medicali acoperă o gamă largă de teme privind îngrijirea și asistența persoanelor cu aceste afecțiuni.
Cartea își propune să amelioreze interacțiunile pe care asistenții medicali le au în context profesional cu persoanele care suferă de tulburări din spectrul autismului prin îmbunătățirea conștientizării, cunoașterii și înțelegerii acestor afecțiuni, a posibilelor cauze, a dificultăților legate de diagnostic, a intervențiilor de asistență, a istoriei autismului, precum și a problemelor care îi afectează pe copiii, adolescenții și adulții cu autism și sindrom Asperger și pe membrii familiilor acestora.
Motivul pentru care sar, de Naoki Higashida
Naoki Higashida este născut în Kimitsu, Japonia, în anul 1992. A fost diagnosticat cu autism sever la vârsta de 5 ani, ulterior a învățat să comunice folosind un alfabet confecționat de mână și a început să scrie poeme și proză scurtă. La vârsta de 13 ani a scris Motivul pentru care sar, carte tradusă în limba engleza în anul 2013 și apoi în alte 30 de limbi de circulație internațională.
Nu ați citit niciodată o carte precum Motivul pentru care sar. Vocea interioară a unui copil de 13 ani cu autism scrisă de Naoki Higashida, un băiat de 13 ani, cu autism, inteligent și foarte fermecător, este o carte de memorii extraordinară care ne arată cum mintea unei persoane din spectrul autist gândește, simte, percepe și răspunde în moduri în care nu ne putem imagina. Părinți și membri ai familiei care nu au crezut niciodată că vor reuși să pătrundă în mintea unei persoane dragi cu autism au acum ocazia unei priviri din interior curioase, subtile și complexe.
“Problema este că mulți copii cu autism nu au mijloacele de a se exprima, iar deseori nici măcar părinții lor nu au vreo idee despre ce ar putea ei gândi. Așa că marea mea speranță este că voi putea ajuta puțin, explicând în felul meu ce se întâmplă în mintea persoanelor cu autism. Sper și că, după ce ai citit această carte, ai putea deveni un prieten mai bun al unei persoane cu autism.” – Naoki Higashida
M-am născut într-o zi albastră, de Daniel Tammet
Asemenea eroului din filmul Rain Man, Daniel Tammet este un autist savant, un adevărat geniu al numerelor, capabil să efectueze calcule uluitoare în doar câteva secunde.
Pentru el, numerele au culori. A devenit celebru după ce a recitat în public, timp de cinci ore, primele 22 514 zecimale ale numărului Pi.
Nu întâmplător, abilitatea sa de a învăța limbi străine este ieșită din comun: a învățat islandeza în cinci zile, vorbește fluent 10 limbi, printre care și româna. Neurologi eminenți s-au aplecat asupra cazului său și l-au cercetat îndeaproape.
M-am născut într-o zi albastră începe cu descrierea copilăriei la Londra, într-o familie foarte numeroasă. Tammet evocă aici întreg parcursul său: anii de școală, conștientizarea diferențelor față de ceilalți copii, sprijinul părinților până la vârsta de 19 ani, cucerirea independenței, drumul spre celebritate.
Deși diagnosticat cu autism, Daniel Tammet are o viață normală, a scris și publicat trei cărți, dintre care una tradusă chiar de el în limba franceză.
Mâini cuminți. Copilul meu autist, de Ana Dragu
Ana Dragu a aflat că băiețelul ei suferă de autism când acesta avea doi ani. De atunci, s-a documentat continuu și s-a implicat activ în recuperarea lui.
Având la bază experiența familiei lor, Mâini cuminți spune povestea lui Sașa, de la diagnosticare până în prezent, cu toate incertitudinile și temerile, dar și cu bucuriile și progresele făcute pas cu pas. Mama și fiul învață treptat să comunice unul cu altul și se plimbă ore în șir noaptea pentru că băiatul are insomnii severe.
Sașa plimbă timp de câțiva ani un balon invizibil prin oraș, iar Aria, sora lui mai mare, știe cum să-i fie mereu alături. În urma ședințelor de recuperare, el învață să scrie și să citească la vârsta de cinci ani și este integrat cu succes la școală.
Terapia axată pe comportamentele verbale, de Mary Lynch Barbera
Metoda comportamentului verbal (VB) este o formă de analiză comportamentală aplicată (ABA) care se bazează pe analiza comportamentului verbal, așa cum o face B.F. Skinner și care functionează foarte bine în cazul copiilor care au abilități minime sau inexistente de limbaj.
În această carte, Mary Lynch Barbera se bazează pe propria ei experiență, ca analist comportamental certificat și părinte al unui copil cu autism, pentru a explica metoda comportamentului verbal și modul ei de folosire.
Acest ghid oferă instrucțiuni pas cu pas și informații din abundență, despre cum să-i ajutăm pe copii să dezvolte aptitudini de limbaj și de vorbire mai bune.
Cartea le va da părinților și specialiștilor care nu cunosc principiile ABA și VB, posibilitatea de a începe imediat să folosească metoda comportamentului verbal în educarea copiilor cu autism și cu tulburări conexe.
“Bazată pe motivația părintelui care nu renunță niciodată în cursa către recuperarea propriului copil, autoarea reușește să transmită într-o manieră eficientă și bine structurată tehnicile de bază ale terapiei bazate pe comportamentele verbale. Când părintele reușește să-și însușească această abordare, îi va fi mult mai ușor să descopere motivația propriului copil și să creeze în jurul lui contextele ce il vor determina să comunice. Este un instrument valoros pe care orice părinte sau terapeut trebuie să-l aibă la îndemână, precum și o sursă de inspirație pentru a redescoperi motivația copiilor.” – Anca Dumitrescu, Psiholog, BCBA