Nimic de invidiat, de Barbara Demick

Copiii nord-coreeni sunt învăţaţi de mici să cânte „Nu avem nimic de invidiat în restul lumii”. Generaţie după generaţie, cetăţenii Coreii de Nord au crezut asta, până când foametea din anii 1990, când circa un milion de oameni se estimează că ar fi murit de inaniţie, le-a mai zdruncinat convingerea că lumea lor este cea mai bună dintre toate.

nimic-de-invidiat

Carte publicata in 2014 la Editura Meteor Press
Numar pagini: 304
ISBN: 978-606-8469-59-1

Oak-hee a încercat să fugă în China, a fost prinsă şi a făcut închisoare. În ziua eliberării, îi spune mamei ei: „Secretarul vostru general v-a transformat pe toţi în idioţi!”. Este foarte adevărat că Oak-hee a apucat să vadă câte ceva la televiziunea sud-coreeană, lucruri care au făcut-o să înţeleagă că propaganda care afirmă că acolo unde este capitalism este doar sărăcie şi exploatare nu este mai mult decât… propagandă. Nici oficialii guvernamentali nu mai cred în raiul nord-coreean, din moment ce directorul închisorii în care ajunge femeia îi spune „Dacă mai pleci în China, vezi să nu mai fii prinsă”.

S-ar putea crede că volumul Nimic de invidiat, realizat de jurnalista „Los Angeles Times” Barbara Demick, este o ilustrare a faptului că regimul este în pragul colapsului şi că fugarii spre vest sunt valuri, tot mai numeroşi. Departe de asta. Dimpotrivă chiar. Astfel, una dintre cele mai impresionante povestiri din carte este cea a iubiţilor care nu-şi spun unul altuia că vor să fugă peste hotare. Mi-ran face parte dintr-o categorie de oameni simpli, în timp ce Jun-sang face parte dintr-un neam privilegiat, cu rude în Japonia. Amândoi reuşesc să fugă, dar pare că doar „inamicul comun”, regimul de la Phenian, i-a ţinut laolaltă, întrucât atunci când se regăsesc în Coreea de Sud, flacăra iubirii s-a stins. Femeia este căsătorită cu un bărbat din sud, dar este înfricoşată de soarta care le aşteaptă pe surorile ei din cauza faptului că ea a fugit. Iar Jun-sang, după ce a absolvit o universitate de elită, este îngrozit că nu-şi va mai vedea niciodată părinţii.

De aici ideea centrală a cărţii Nimic de invidiat, aceea că în majoritatea lor, cei care fug din Coreea de Nord sunt puţini şi măcinaţi de coşmarul repercusiunii acestui gest asupra celor rămaşi în urmă. Mai mult, sunt atât de copleşiţi de libertatea şi de abundenţa de informaţie din lumea liberă, încât nu ştiu cum să acţioneze şi să se comporte într-o lume în care nu statul ia deciziile pentru ei, ci trebuie să facă singuri asta. Mulţi rămân debusolaţi, nu se integrează şi se întâmplă chiar să se întoarcă la „răul cunoscut”.