Cărți noi și fragmente

Odinioara in Bucuresti, de Nicolae Vatamanu [Editura Vremea, 2014]

BBookuria · 16 octombrie 2014 · 1 min de citit

odinioara-in-bucurestiCea mai noua aparitie in colectia Planeta Bucuresti a editurii Vremea este al doilea volum din seria de autor Nicolae Vatamanu: Odinioara in Bucuresti.

Un mare iubitor al Bucureştilor. Un cercetător atent care s-a aplecat cu dragoste asupra documentelor şi care ne povesteşte cu farmec despre oraşul pe cate îl iubim cu toţii.

Nicolae Vătămanu s-a născut la 29 noiembrie 1897. A murit în Bucureşti, într-un bloc prăbuşit la cutremurul din 1977.

A fost un doctor cunoscut. A scris numeroase şi valoroase cărţi despre istoria universală a medicinii. Este unul dintre întemeietorii Catedrei de Istoria Medicinii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

A făcut mii de fotografii în Bucureştii pe care i-a iubit atât de mult. A scris cărţi despre întâmplările dramatice, vesele, importante sau mărunte şi despre locuitorii oraşului, lucruri care altfel ar fi uitate şi care merită să fie cunoscute.

Fotografiile s-au pierdut la cutremur.

Au rămas volumele cu povestiri despre lumea, locurile şi obiceiurile de altădată din Bucureşti.

Din cartea aceasta veţi afla lucruri inedite despre drumuri şi locuri din Bucureşti, despre lumea şi năravurile oraşului, despre istoria caselor care mai dăinuiesc şi despre cele pierdute pe veci. Şi despre oamenii uitaţi care au trăit în ele.

Cum ți s-a părut?

În librării acum

Ultimele noutăți de la Editura Vremea

Toate cărțile Vremea →

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește