
Chiar dacă despre iubire se scrie din timpuri imemoriale, există povești care surprind prin ritm, variațiune proaspătă pe aceeași temă și personaje fascinante.
În „Suflete rănite”, de Clare Leslie Hall, personajul Beth s-a îndrăgostit în adolescență de Gabriel, iar într-o zi, tânărul a plecat, frângându-i inima. În anii care au urmat, fata l-a întâlnit pe blândul Frank, cu care s-a căsătorit și cu care își imaginează că este foarte fericită. Condiția este ca trecutul să rămână îngropat… dar de foarte puține ori în viață acesta nu se întoarce să-i „bântuie” pe cei cu povești neterminate…
Așadar, într-o zi, cumnatul lui Beth împușcă un câine care nu era altul decât animalul de companie al lui Gabriel, proaspăt întors în zonă împreună cu fiul său, Leo. Tot ce însemnase până atunci univers liniștit și liniar al lui Beth se întoarce cu susul în jos: de o parte este Frank, alături de care și-a construit o viață bună, stabilă, pe de altă parte este iubirea cea mare, cea dintâi, care încă doare surd undeva. Și ritmul narațiunii crește în galop; tensiunile se acumulează, gelozia își face simțită prezența. Când adevărul începe să iasă la iveală, bucată cu bucată, evenimentele scapă de sub control, de data aceasta cu consecințe fatale.
Beth este forțată să facă o alegere – între femeia care a fost odată și cea care a devenit. Opțiunile par imposibile, fiecare zi este o tortură, oscilațiile între trecut și prezent sunt sfâșietoare. Pasiunea mocnită arde ca un vulcan, iubirea calmă pentru soțul care pare perfect este un ocean sub un cer senin, care se întinde la nesfârșit.
Captivantă ca un roman polițist, cartea „Suflete rănite” este acel tip rar de lectură care întrunește deopotrivă aplauzele interioare și reverberațiile personale ale cititorului, întrucât mulți vor rezona, cu siguranță, cu povestea nu doar imaginată de scriitoare, ci și susținută ca o simfonie cu ecouri largi cât lumea.
Cele trei cronologii diferite – anii 1950, când Beth îl întâlnește pentru prima dată pe Gabriel, sfârșitul anilor ’60, când Beth se căsătorește cu Frank, și apoi adevărul din spatele motivului pentru care există un proces în această poveste, pe cine implică și, în cele din urmă, ce s-a întâmplat – se leagă perfect, într-o narațiune ayemporală ca sentimentele umane. Beth este un personaj ilustrat în trei module de viață și între doi bărbați care i-au marcat existența. Derularea poveștii este atât de captivantă, încât cititorul se poziționează când în echipa lui Frank, când în cea a lui Gabriel, plonjând copios când în pasiunea fierbinte, când în dorința de plutire liniștită pe care le trăiește ca într-un carusel personajul principal. Și poate cel mai relevant impact al cărții „Suflete rănite”, de Clare Leslie Hall, este felul complex, prelung, aderent în care lasă cititorul ce întoarce ultima filă.







