Este începutul unui nou an, mulți dintre noi încearcă să-și creioneze un an ideal prin trasare unor rezoluții. Dacă unul dintre obiectivele tale în 2022 este să te organizezi mai bine, atunci astfel de rezoluții sunt de înțeles! Organizarea este un lucru pentru care trebuie să ne străduim mereu și care ne ia mult timp. Răsplata merită, căci cei care și reușesc se bucură de mai puțin stres și mai puțină dezordine. Odată ce găsești un sistem care funcționează pentru tine, este doar o chestiune de timp până să reușești să-ți construiești obiceiuri la care nu te gândești atât de mult în timp ce le faci. Una dintre rezoluțiile noastre favorite este, bineînțeles legate de cărți și de citit. La fiecare început de an mulți dintre noi își propun să citescă mai mult, ba chiar își setează și limite cantitative (50, 100 de cărți). Sunt mulți care-și însoțesc acest drum cu unelte care să contabilizeze numărul cărților, ba chiar și al paginilor citite (goodreads este și la noi foarte popular).
Însă, niciodată nu ar trebui să așteptăm până în ianuarie pentru a ne organiza, deși începutul anului este un moment firesc pentru a face un bilanț, a reflecta și a-ți da seama cum vrei să mergi mai departe.
Pentru a-ți atinge scopurile legate de citit am identificat un șiretlic care te poate ajuta și pe tine. Încearcă să te înconjori pe tot parcursul anului de lucruri care au legătură cu cititul și cu cartea, vei fi astfel prins într-o atmosferă care te va obliga să-ți vizitezi cât mai des personajele sau ideile cărților ce așteaptă a fi terminate. Și astfel de lucruri sunt chestii deloc scumpe, doar că sunt foarte sugestive. Idei precum semne de carte, magnet de frigider cu citate sau imagini cu coperte preferate, o agendă a cititorului mereu la îndemână pentru a nota idei legate de lecturi, un blog de carte care să te ”oblige” să postezi acolo cât de des poți, rafturi interesante cu cărți prin toată casa, ba chiar și un ebook reader în rucsac care să te îmbie la citit ori de câte ori ai câteva minute libere și tot așa. Sunt multe astfel de lucruri care-ți pot bucura vederea și care te vor face să citești mai mult, lucruri care-ți vor aduce permanent aminte de rezoluțiile de la început de an. Profită de timpul tău și construiește-ți universul de cititor cum poți tu mai bine. Este cel mai frumos mod de a trăi visele tale și ale altora cu ochii deschiși. Să aveți un an magic, plin de cărți și povești frumoase.