Fost comandant al unei divizii de tancuri britanice, Mark Urban face o „radiografie” a dezarmării Europei după prăbuşirea fostei URSS, trăgând un semnal de alarmă vizavi de consecinţele acestui „gol”.
Cumpara cartea in limba engleza de aici.
Câte tancuri americane sunt staţionate permanent în Europa? La vremea când Rusia invada Ucraina, niciunul! „Cu o punctualitate impecabilă, ultimul tanc de luptă american părăsea Europa cu puţin timp înainte de izbucnirea crizei ucrainene”. Asta în timp ce pe vremea războiului rece, SUA ţineau 2.300 de tancuri în apărarea aliaţilor săi din NATO; şi în timp ce Rusia are 2.300 de tancuri poziţionate în teatre apropiate Europei. Superputerea de peste ocean poate, totuşi, să trimită rapid armament greu în caz de urgenţă militară… „Nu fiţi atât de siguri. Generalul Sir Richard Shirreff, fost comandant NATO, crede că America ar avea nevoie de şase luni până la un an pentru a instala o divizie de tancuri în Europa”. Vremurile când Marea Britanie putea etala sute de astfel de maşinării de război par foarte îndepărtate. Vara trecută, armata mai avea doar 36 de tancuri operaţionale…
Cât priveşte raportul de forţe în aer, lipsurile de partea NATO sunt şi aici evidente, şi ca armament, şi ca personal. Pe hârtie, Forţele Aeriene Spaniole au 39 de aparate de zbor Typhoon, dar numai şase sunt cu adevărat gata de luptă. Iar din cele 49 care figurează în dreptul Germaniei, doar 42 sunt pregătite.
Argumentaţia din spatele situaţiei este aceea că războiul între statele bătrânului continent a ajuns de neconceput. În termeni militari, conflictul interstatal este azi „irelevant”, singurul scop al înarmării fiind lupta cu „actorii nestatali”, mai exact cu teroriştii şi insurgenţii. Rusia nu a gândit aşa. După ce şi-a redus forţele, imediat după colapsul fostei Uniuni Sovietice, în ultimul deceniu Moscova s-a reînarmat la „dimensiuni uriaşe, iar generalii săi iau foarte în serios conceptul de război interstatal: în Georgia, în 2008, şi anul trecut în Ucraina s-a văzut ce lupte alege Vladimir Putin să poarte”.
Proza concisă şi clară a lui Urban desenează un tablou al disproporţiei dintre cele două blocuri pe teritoriul european şi este imposibil să nu gândeşti, citind „The Edge”, că Europa este nepregătită în faţa Rusiei. Şi, pe cale de consecinţă, la motivele pentru care Vestul devine tot mai slab în faţa rivalului ambiţios şi tot mai puternic.
