Ca și în Sânge din piatră, călătoriile literare în minţile unor psihopaţi nu încetează să atragă. Poate pentru că sunt „altfel”, poate pentru că înspăimântă, poate pentru că trebuie să ştim de ce să ne ferim, poate… În plus, când autorii reuşesc şi să păstreze distanţa faţă de aceste sinistre personaje oricât de adânc ne-ar introduce în viziunea lor bolnavă (vezi „Colecţionarul” sau „Omul de zăpadă”), efectul este deplin.
Rick Boyd este un agresor violent care scapă de justiţie cu ajutorul talentelor unei avocate de succes, Marianne Shearer, doar pentru a-i spune, după achitar,e că de fapt este vinovat de crimele pentru care fusese acuzat. Cu această oroare în minte, avocata pleacă pe lumea cealaltă, aparent printr-o sinucidere. Undele de şoc emanate de această dispariţie o ating pe Henrietta, sora uneia dintre victimele lui Boyd, şi pe Peter Friel, un fost coleg al avocatei, care nu se împacă deloc cu ideea că femeia s-a aruncat de bunăvoie de la etaj.
Henrietta este croitoreasă şi odată cu personajul intrăm într-o lume paralelă cu cea a justiţiei şi anchetelor, ceea ce nu face decât să îmbogăţească naraţiunea şi să se constituie într-o metaforă: Marianne era îmbrăcată prea pretenţios atunci când a căzut de la balcon… Mai mult, o privire înapoi, la felul în care avocata îşi trata martorii pentru a obţine achitarea unor oameni dubioşi, pericole letale pentru societate, dă ocazia cititorului să-şi dea seama că victima „sinuciderii” era, poate, la fel de respingătoare ca acuzaţii pe care îi scăpa pe bandă rulantă.
Toate acestea pentru ca autoarea cărții Sânge din piatră, care ţine în frâu foarte bine o poveste complicată, să ne furnizeze revelaţii nu doar în domeniul anchetei poliţiste, ci şi în cel al felului în care sistemul judiciar poate „capota” doar pentru că există avocaţi suficient de şireţi să-i speculeze slăbiciunile.
În plus, Fyfield este destul de sigură pe ea încât să introducă în scenă persoane care nu „ţin neapărat” să fie simpatice, nici măcar dacă sunt pozitive. Într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin, fiecare personaj este un oportunist; toţi manipulează, toţi încearcă să tragă foloase din slăbiciunile celor din jur, toţi încearcă să devină autoritari şi să-i domine pe ceilalţi atunci când au ocazia.
La fel de adevărat este şi faptul că, odată lăsat „pe preşul de la intrare” modul agresiv cu care personajele tratează lumea exterioară, descoperim la fiecare câte un „punct sensibil”, cum ar fi, în cazul avocatei care îi „rupea” pe martori în fiecare zi, a unei afinităţi extreme pentru hainele frumoase, chiar a unui talent de a le crea. În lumea ei închisă, privată, de acasă, ea împărtăşea această dorinţă de a fi înconjurată de lucruri rafinate cu un partener cu aceleaşi preocupări. Iar în ziua următoare, Marianne redevenea „rechin” în sala de judecată, ca şi când niciodată nu ar fi mângâiat cu tandreţe veşminte de o mare frumuseţe…
Cartea Sânge din piatră, de Frances Fyfield poate fi cumpărată cu reducere de la Elefant sau eMAG.
