fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Alte „vederi” de la Curtea lui Urmuz

la Curtea lui Urmuz

În continuarea  seriilor publicistice Vedere din Dealul Olarilor  (cu totul, 3 volume, apărute la editura bucureșteană  Ars Docendi, 2014, 2016 și, respectiv 2018), continuată cu La curtea lui Urmuz  (primul, apărut în 2020 , la Editura Argeș Expres, următorul, în 2021, la Argeșul, din Pitești), matematicianul, poetul și directorul de revistă culturală (Curtea de la Argeș, cu o apariție neîntreruptă de 13 ani, ajunsă deja la numărul 9/142),  Gheorghe Păun, a publicat și cel mai recent tom tom al seriei (La Curtea lui Urmuz, III, București, Editura Biscara, 2022), ce completează, armonios,  ce-a de-a doua triadă. Matematic vorbind, ca să fim în spiritul autorului cărții, seria ar trebui să continue, ca să se împlinească „rotundul”. Dar asta este mai degrabă o opțiune personală, asupra căreia nu putem anticipa.

Cea mai recentă carte a ciclului, cuprinde, așa cum eram deja obișnuiți, un număr constant de 77 de tablete/„vederi”, cum le mai numește Gheorghe Păun, publicate succesiv în revistă, număr care, departe de a fi „magic”, cum am putea crede, reprezintă mai degrabă o limită, stabilită arbitrar, între „prea mult”, respectiv 100 de texte, și „prea puțin”, adică 50 de tablete. Cu totul, textele publicate, la origine editoriale ale revistei condusă de Gheorghe Păun, deci inevitabil, limitate ca număr de semne, și adaptate stilului publicistic al gazetei pe care o conduce, reprezintă o veritabilă  „cruce simbolică” ce unește (re-leagă) o lume în schimbare, o formă de mântuire, având ca poli fundamentali opțiunea („nenegociabil”) unionistă, solidaritatea de breaslă și, ca exponenți eponimi, pe  cei doi „pământeni geniali” ai neamului, Eminescu și Urmuz, ambii deveniți, prin voința suverană a  ctitorului revistei , nume de referință în  substratul „genetic” autohton.

Cu mențiunea că ultima serie a triadei cuprinde, pe copertă, și desenul original, cu care autorul a inaugurat acest ciclu, respectiv portetul figurativ al matematicianului revendicat deopotrivă de „muza” poetică și de chemarea călătoriei, creație semnificativă a regretatului grafician Nicolae (Cucu ) Ureche, vom conchide că volumul, în sine, este mai degrabă o confirmare a vocației de moralist social a autorului, o formă de participare, personală , la viața cetății, ghidată după un principiu din bătrîni: Să trăim în așa fel încât să ne putem judeca noi înșine! Cu alte cuvinte, autorul ne avertizează „verde” în față, (pentru cine vrea să înțeleagă): „Aleg, așadar, să continui să trăiesc cum am fost obișnuit, că doar mi-s băiat de la țară, pentru cine mi-ar putea pune o etichetă ideologică” (p. 77).

Specie a genului jurnalistic, copios reprezentată în cultura noastră, de la clasici, la contemporani, cu alte cuvinte de la Arghezi, Zaharia Stancu și Geo Bogza, la Fănuș Neagu, sau Nicolae-Dan Fruntelată, spre a-i menționa doar pe câțiva, cu riscul de a fi amendați pentru cecitate, tableta reprezintă un cumul de calități publicistice: scurtime, adecvare, implicare și stil. Cu alte cuvinte, nu orice scriitor/publicist are în sânge vocația de a scrie tablete, și nu oricine are și căderea s-o facă. Pentru a fi mai expliciți, nu calitatea de redactor-șef, publicist, sau patron de revistă conferă acest drept, ci însăși vocația, un dar greu de explicat, ori de definit. Poet și publicist, jurnalist cultural și ctitor de revistă, Gheorghe Păun are și o calitate suplimentară: e atent la tot și la toate, de la învățământ, la starea socială, și de la literatură, la condiția culturală a lumii de azi,  și, în plus, are un simț public dezvolat, exersat la „școala” Clubului Iubitorilor de Cultură, din Curtea de Argeș  ( o „minune” care a durat doar șapte ani, dar care pus definitiv orașul pe harta culturală a țării: Orașul poate, orașul merită, fiind deviza declarată a inițiatorului ei), și continuat cu revista ce și-a depășit azi condiția, Curtea de la Argeș devenid, inevitabil , Curtea lui Urmuz.

Cum e și firesc, partea leului din tabletele cuprinse în acest nou volum revine „urmuzologiei”, știință literară pe cale să renască, mai ales în preajma centenarului morții scriitorului (ce va fi comemorat în 2023), născut, în chip norocos, la Curtea de Argeș, la 17 martie 1883. Tenace, neobosit și inovator, Gheorghe Păun iscodește bibliotecile, vântură arhivele și anticariatele, pune scriitorii la treabă, motivează autoritățile și pe posibilii donatori, adunând, ca o furnică, tot ce poate fi folosit în favoarea constituirii „Arhivei Urmuz”, un monument cultural la fel de durabil ca și statuia ridicată, în această vară, pe locul unde s-a aflat cândva casa doctorului Dumitru Ionescu- Buzău, tatăl lui Urmuz, și a cărei construcție, în măsură considerabilă, i se datorează. Putem spune, chiar, că academicianul Gheorghe Păun i-a făcut orașului său de suflet, în care și trăiește permanent, trei daruri fundamentale : statuia lui Mihai Eminescu, monumentul și revitalizarea, am zice, a memoriei publice a lui Urmuz, și înscrierea Curții de Argeș pe harta jurnalismului cultural și literar românesc, prin înființarea revistei Curtea de la Argeș.

Ca jurnalist social, în primul rând, Gheorghe Păun nu trece cu vederea realitatea crudă, am zice, a acestor vremuri, rimând, aparent candid, în fapt scrâșnind din dinți, doi termeni ce par desprinși din vocabularul urmuzian, pandemie și pandalie, observând, nu fără maliție că, la fel că în Cronica unei morți anunțate, a lui Marquez, ultima noapte de pandemie a coincis cu prima noate de război, totul, evident, „ca într-o comedie (tragică) desăvârșită” (p. 125). Concluzia: două cataclisme, două șocuri majore pentru umanitate au venit la pachet cu toată panoplia de „fake-uri” jurnalistice, de mesaje și imagini cu impact public, ce întrețin, pe căi oculte, subterane, „molima partizanatului”. O lecție suptilă de comunicare publică, pe care un publicist cu experiența lui Gheorghe Păun n-avea cum s-o rateze.

Bun confrate de presă, initiator, împreună cu regretatul Nicoalae Dabija,  a Podului de Reviste, o încercare temerară de a polariza presa culturală cu impact, de la noi și din Basarabia vecină, Gheorghe Păun consemnează și reușitele revistelor (puține) ce încă se încăpățânează să apară în format tipărit: Bucureștiul Literar și Artistic, Sud, Contemporanul, și chiar Urmuz ( serie nouă) , ce apare la Câmpina, la fel ca și prima serie, îngrijită atunci de Geo Bogza, acum condusă de poetul Florin Dochia. Pe de altă parte, cum era de prevăzut, abundă informațiile și comentariile despre Urmuz, o dovadă în plus că se apropie Centenarul (morții) scriitorului. De la reamenajarea mormântului, ca și părăsit, până deunăzi, de la Bellu, la deschiderea unei cafenele ce-i poartă numele, situtată chiar în preajma locului unde s-a născut scriitorul (La Urmuz, la cafenea/Fiecare bea ae vrea/Apă, bere sau cafea/ Dar musai cu pâlnia), până la informații esențiale, unele de o noutate absolută, venite fie dinspre investigarea „arhivistică” a vieții lui Urmuz, fie din zona interpretărilor diverse, chiar ezoterice, ale operei sale, totul ducând spre o adevărată „epopee” urmuziană, ce se naște sub ochii noștri, prin strădania neostenită a lui Gheorghe Păun. Literar vorbind, se poate spune chiar că asistăm la al patrulea val de reconsiderare istorică a lui Urmuz, după asimilarea sa la mișcarea dadaistă a anilor treizeci, apoi, „reabilitarea” din anii șaptezeci, și impunerea sa ca scriitor reprezentativ al absurdului literar, din anii 90. Încotro va duce acest nou val de „urmuzianism” cultural, nu putem anticipa, decât după ce vom asista și la Congresul Mondial de Urmuzologie, ce va fi găzduit anul viitor de urbea sa natală, Curtea de la Argeș.

Alerte, „inteligente”, incitante și „deschise”, editorialele lui Gheorghe Păun constituie, cu bune și cu rele, un eșantion la zi al societății românești de azi. Este o cronică în mers, chiar dacă pașii savantului nu se potrivesc întodeauna cu aceia ai admiratorilor săi.

Marian NENCESCU

bogdan
Total
1
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
selfie

Jurnalişti arădeni – selfie sau o scurtă incursiune în istoria presei locale din Arad

Next Article
Mari Clasici ai Literaturii

<strong>Editura Litera lansează o ediție de colecție: <em>Mari Clasici ai Literaturii</em>, esențială pentru biblioteca familiei</strong>

Related Posts
Lykantropie
Citește mai mult

Lykantropie și Poezie

Trăind în zona boreală, cu stepe și păduri întinse, strămoșii noștri au avut ca dușman natural lupul, animal…

Total
1
Share